Analistul politic Igor Boțan spune că principalele formațiuni politice – PSRM și PAS comunică între ele și acest lucru este făcut public, transmite CURENTUL.
Igor Boțan a spus că neînțelegerea în dialogul celor două formațiuni a apărut atunci când PSRM au înaintat o condiție.
„Șeful fracțiunii socialiștilor în Parlament, Corneliu Furculiță, a confirmat că s-au făcut negocieri și s-a ajuns la concluzia că cea mai bună soluție este dizolvarea Parlamentului și alegerile anticipate, dar a existat o condiție a socialiștilor – ca liderul lor, Igor Dodon, să se vadă cu Maia Sandu. Neînțelegerea a venit atunci când Maia Sandu a explicat că s-a detașat de PAS și nu poate discuta în calitate de lider politic, mai ales după ce fracțiunile s-au înțeles în Parlament. Nu este clar de ce după ce s-au înțeles fracțiunile a fost nevoie de întâlnirea Sandu-Dodon. Lucrurile sunt transparente, formațiunile privesc perspectivele în mod diferit și această percepție a modului în care trebuie desfășurate lucrurile au făcut ca înțelegerea să fie întreruptă”, a spus Igor Boțan.
Cristina Parfeni