[ X ]
Iată prioritățile de viitor stabilite de miniștrii Afacerilor Interne a R. Moldova și României
24 Martie

Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, a avut o întrevedere bilaterală cu omologul său, Carmen Daniela Dan, în cadrul căreia au fost abordate subiecte privind colaborarea între cele două instituții, transmite CURENTUL.

În cadrul discuțiilor au fost stabilite o serie de priorități de viitor în domeniul Afacerilor Interne, și în special: combaterea criminalității transfrontaliere și a migrației ilegale, cooperarea polițienească, managementul frontierelor, precum și formarea profesională a angajaților din MAI al R. Moldova în instituțiile de învățământ ale Ministerul Afacerilor Interne român.

Totodată, au fost abordate chestiuni legate de întărirea conlucrării regionale, iar oficialii au vorbit și despre posibilitatea de realizare a unei întrevederi în format trilateral, împreună cu ministrul Afacerilor Interne ucrainean, Arsen Avakov, inclusiv din perspectiva participării viitoare a autorităților de resort din Ucraina la activitățile de cooperare din cadrul Centrului Comun de Contact de la Galați.

Alexandru Jizdan a făcut parte din delegația Guvernului condusă de Primul – ministru, Pavel Filip, care a participat la Reuniunea bilaterală a Guvernelor Republicii Moldova și României, desfășurată la Piatra Neamț.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților