Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința de guvern de astăzi, Planul național de manifestări consacrate Anului Nicolae Testemițanu, transmite CURENTUL.
Astfel, pe parcursul anului 2017, în semn de înaltă apreciere pentru contribuția remarcabilă în dezvoltarea sistemului de sănătate, vor fi organizate o serie de activități științifice, culturale și sportive dedicate marcării a 90 de ani de la nașterea savantului.
Printre cele mai importante acţiuni se numără organizarea Congresului al IV-lea al specialiștilor în domeniul medicinii sociale și managementului sanitar, a conferințelor științifice și a lecțiilor publice, publicarea articolelor aniversare, precum și vernisarea expoziţiilor fotografice și de carte, dedicate savantului.
Nicolae Testemițanu a fost medic, savant, pedagog și academician. În perioada anilor 1963-1968 a deținut funcția de ministru al Sănătății, remarcându-se prin modernizarea sistemului de medicină și pregătirea cadrelor înalt calificate din acest domeniu.
Cristina Parfeni