[ X ]
Iată în care localități va ajunge Campania „Un doctor pentru tine” în 2019
6 Ianuarie

Începând cu luna ianuarie 2019, continuă desfășurarea Campaniei „Un doctor pentru tine” în toate localitățile rurale din țară, pentru a asigura accesul populaţiei la servicii medicale specializate.

În acest sens, a fost stabilit orarul de deplasare a echipelor mobile pentru oferirea consultaţiilor și serviciilor medicale gratuite, de către specialiştii de profil, care poate fi găsit pe site-ul ministerului, accesând link-ul.

Astfel, pe parcursul anului 2019, specialiștii endocrinologi, oftalmologi, neurologi și cardiologi vor oferi consultații populației din localitățile rurale din raioanele Orhei, Strășeni, Anenii Noi, Criuleni, Călărași, Cantemir, Căușeni, Dubăsari, Ialoveni, Hîncești, Nisporeni, Cahul, Florești, Drochia, Fălești, Ocnița, Rîșcani, Sîngerei, Soroca, Glodeni, Leova, Ungheni, Șoldănești, Ștefan Vodă, Taraclia, Teleneşti, Briceni, Ceadîr Lunga, Comrat, Vulcăneşti și Donduşeni.

De asemenea, copiii din Strășeni, Anenii Noi, Criuleni, Dubăsari, Fălești, Comrat, Teleneşti, Briceni, Ocniţa, Sîngerei, Edineţ vor fi consultați și vor fi tratați în cadrul unei stomatologii mobile, dotate cu echipamentul și instrumentarul specializat pentru intervenții medicale.

Totodată, de examene radiologice gratuite pentru depistarea tuberculozei și a cancerului pulmonar vor beneficia locuitorii raioanelor Strășeni, Briceni, Nisporeni, Șoldanești, Ialoveni, Edineț, Soroca, Sîngerei, Călărași, Hîncești, Caușeni, Rezina, Orhei, Dondușeni, Rîșcani, Drochia, Glodeni, Taraclia, Leova, Ocnița, Florești, Cimişlia și UTA Găgăuzia.

Femeile din localitățile rurale din raioanele Cimişlia, Strășeni, Rezina, Anenii-Noi, Cahul, Șoldanești, Caușeni, Comrat, Florești, Ștefan-Vodă, Taraclia, Soroca, Fălești, Vulcanești, Drochia, Glodeni, Cantemir, Dondușeni, Rîșcani, Basarabeasca, Ocnița, Edineț, Criuleni, Dubăsari, mun Bălți, Briceni, Orhei, Sîngerei, Ialoveni, Hîncești și mun. Chișinău vor putea face screening mamografic prin radiografie digitală mobilă.

Orarul săptămânal cu indicarea localităților rurale unde vor merge echipele mobile, va fi publicat în fiecare zi de luni, pe site-ul ministerului: msmps.gov.md.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților