[ X ]
Iată cum comentează socialiștii înaintarea Nataliei Gavriliță la funcția de Premier!
27 Ianuarie
Președintele și-a amintit de obligațiile constituționale și, cu întârziere, după o lună de chibzuiri, a propus un candidat la funcția de prim-ministru, încadrându-se totodată și în termenul de până la 1 februarie, stabilit de socialiști – declarația a fost făcută de Igor Dodon, președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova(PSRM), informează CURENTUL. 
El a spus că socialiștii sunt în așteptarea programului și a componenței Guvernului, propuse de acest candidat (conform Constituției, în acest scop fiind rezervate 15 zile).
„Consider că Parlamentul ar putea să nu tergiverseze și să examineze această chestiune deja săptămâna viitoare, când se va deschide sesiunea parlamentară.
La finele acestei săptămâni, va avea loc ședința Consiliului Republican al PSRM unde, pe lângă chestiunile strategice, vom discuta și despre poziția noastră în privința votării sau nevotării noii componențe a guvernului.
Consider că fracțiunea parlamentară a socialiștilor trebuie să participe la audierile parlamentare și la dezbaterile asupra programului și a componenței guvernului, pentru a demonstra poporului calitatea și profesionalismul actualei /vechi echipe a Maiei Sandu”, a comunicat Dodon.
Cristina Gurez 
Inapoi la arhiva noutaților