[ X ]
Iată cine este reprezentantul Guvernului în Consiliul de Integritate al ANI!
28 Decembrie

Guvernul și-a desemnat astăzi reprezentantul în Consiliul de Integritate al Autorității Naționale de Integritate (ANI), conform legii. Este vorba despre Victoria Iftodi, care a fost numită pentru un mandat de 5 ani, informează CURENTUL.

Ministrul Justiției Vladimir Cebotari a spus că este cea mai bună candidatură posibilă pentru această funcție – lucru confirmat și de Premierul Pavel Filip.

Victoria Iftodi, începând cu anul 2003, a deținut postul de vice-ministru și apoi prim-vice-ministru al Justiției. La data de 8 iulie 2004, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova, a fost numită în postul de ministru al justiției.

În baza votului de încredere acordat de Parlament, prin Decretul Președintelui Republicii Moldova, la 19 aprilie 2005, Victoria Iftodi a fost reconfirmată în funcția de ministru justiției. A îndeplinit această funcție până la data de 20 septembrie 2006, când a fost revocată din funcție.

A fost numită apoi în aceeași zi ca Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Franceză, cu reședința la Paris. Prin cumul a îndeplinit și misiunea de Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Algeriană Democrată și Populară (din 5 aprilie 2007), în Regatul Spaniei, la UNESCO, Uniunea Latină, precum și Reprezentant Special al Președintelui Republicii Modova la Consiliul Permanent al Francofoniei.

Este căsătorită și are un copil.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților