În urma ședinței Comisiei Situații Excepționale (CSE), astăzi, Premierul Ion Chicu a anunțat mai multe decizii, transmite CURENTUL.
„S-a decis alocarea pentru deținătorii de patente de întreprinzător și pentru persoanele fizice a ajutorului de șomaj unic în sumă de 2 775. Statul va achita acești bani până la 30 iunie”, a spus Chicu.
Totodată, s-a decis sistarea regimului de carantină în municipiul Soroca, începând cu 8 mai. De asemenea, începând cu 11 mai se sistează regimul de carantină în orașul Glodeni.
Începând cu 10 mai, Chicu a mai susținut că se permit întrunirile cu caracter religios, care se vor desfășura în aer liber, cu respectarea obligatorie a cerințelor: purtarea măștilor de protecție și 2 metri distanța socială.
Comisia a autorizat și organizarea a 2 curse aeriene charter din Federația Rusă, potrivit lui Chicu.
Mihaela Conovali