[ X ]
Iată ce au discutat șoferii protestatari cu reprezentanții ANRE, MEI și APCSP
7 Iunie

Urmare a discuțiilor avute ieri cu protestatarii nemulțumiți de scumpirea prețurilor la benzină și motorină, astăzi pe platforma Ministerului Economiei și Infrastructurii au fost organizate discuții cu reprezentanții ANRE, APCSP și un grup reprezentativ desemnat de protestatari, transmite CURENTUL.

„Mă bucur că am reușit să oferim această platformă de comunicare, pentru transparentizarea procesului și o mai mare claritate în ceea ce privește formarea prețurilor la produsele petroliere. Propun să se inițieze un grup de lucru, care să analizeze toate inițiativele ce țin de stabilirea prețului la carburanți și calitatea acestora. Ministerul Economiei și Infrastructurii va analiza legislația din domeniu și, dacă va fi necesar, va veni cu propuneri către Legislativ de modificare a acesteia”, a punctat Chiril Gaburici.

În cadrul discuțiilor, reprezentanții ANRE au explicat detaliat metodologia de formare a prețurilor la carburanți. Potrivit lor, acestea se stabilesc în baza cotației barilului de petrol la bursele internaționale, ratelor de schimb valutar, TVA, accizelor și marjei comerciale specifice. S-a convenit ca reprezentanții desemnați de protestatari să efectueze propriile calcule în baza datelor oferite de ANRE și să vină cu propuneri concrete de modificare a Metodologiei de formare a prețurilor la carburanți. De asemenea, aceștia au fost îndemnați să delege persoane care să-i reprezinte și să se implice în activitățile grupului de lucru, inclusiv la elaborarea altor propuneri de modificări a legislației din domeniu.

Referindu-se la calitatea carburanților, ministrul a informat reprezentanții protestatarilor că se lucrează la modificarea cadrului normativ în acest sens. Potrivit lui Chiril Gaburici, în data de 5 iunie, Guvernul a aprobat modificări la Legea produselor petroliere, care prevăd stabilirea unui sistem de monitorizare a calității combustibililor în Republica Moldova în conformitate cu Directiva 98/70/EC a Parlamentului European și a Consiliului privind calitatea benzinei și motorinei. De asemenea, până la sfârșitul lunii august, urmează să fie aprobate modificări la mai multe regulamente ce țin de transportarea, depozitarea și comercializarea produselor petroliere.

De asemenea, Chiril Gaburici a îndemnat cetățenii să sesizeze instituțiile responsabile atunci când depistează nereguli. „Una dintre prioritățile Ministerului este să creștem competitivitatea pe piața petrolieră, pentru că astfel cetățenii vor avea acces la produse și servicii de calitate în stațiile peco. Vă îndemn să sesizați instituțiile responsabile despre neconformitățile depistate la stațiile de alimentare. Rog colegii de la APCSP să se implice imediat și să soluționeze petițiile venite de la șoferi, care s-au ales cu mașinile defectate din cauza calității carburanților. Contez și în continuare pe deschidere, colaborare și dialog constructiv”, a subliniat ministrul Economiei și Infrastructurii.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților