Reprezentanții Poliției au susținut o conferință de presă cu privire la securitatea rutieră și publică de Paștele Blajinilor, informează CURENTUL.
Șeful serviciului „InfoTrafic” al Inspectoratului Național de Patrulare (INP), Pavel Apostol, a comunicat despre numărul de polițiști prezenți la datorie.
„În această perioadă de timp, în jur de 3000 de polițiști vor fi la datorie și vor asigura ordinea publică și supravegherea circulației rutiere. Așteptăm flux prin municipiul Chișinău pentru ziua de luni, pentru a doua parte a zilei. În această ordine de idei, informăm toți participanții la trafic să se conformeze indicațiilor agenților de patrulare. Având în vedre că fluxul va fi majorat, voi vom asigura escortarea coloanelor de transport spre mun. Chișinău. Cele mai importante recomandări pentru această perioadă de timp este să nu depășim limita de viteză, să nu urcăm în stare de ebrietate la volan și încă o dată reiterez – să vă conformați indicațiilor agenților de patrulare”, a precizat el.
Reprezentantul poliției, Daniela Buzău a atenționat cetățenii și a oferit câteva recomandări cu privire la siguranța personală.
„Sărbătorile pascale sunt un prilej bun de a reveni acasă, însă este și un prilej pentru răufăcători de a profita de atenția sau neglijența cetățenilor. În această perioadă se întețesc cazurile cu privire la furturile din apartamente, de aceea Poliția intervine cu recomandări. Dacă plecați de la domiciliu, Poliția vă recomandă să fie încuiate ușile și geamurile, să nu informația alte persoane despre faptul că părăsiți locuința, la fel este foarte important să aveți grijă de bunurile personale când vă aflați în locurile aglomerate, nu lăsați bunuri de valoare în automobile la vedere”, a conchis aceasta.
Mihaela Conovali