[ X ]
[ X ]
[ X ]
Hramul Orheiului în toi. Mii de orheieni au defilat la parada de sărbătoare, iar centrul orașului a îmbrăcat straie de sărbătoare
8 Noiembrie

Mii de orheieni s-au adunat în Piața Vasile Lupu din Orhei, acolo unde sunt marcați 463 de ani de la prima atestare documentară a orașului. Cu această ocazie, Primăria Orhei a pregătit un program amplu, care se va încheia seara târziu cu un concert susținut de Trupa Zdob și Zdub și legendara Trupă germană Modern Talking, transmite CURENTUL.

Până atunci, în premieră, orheienii vor participa la o tombolă unde sunt puse în joc 200 de premii valoroase, iar premiul mult așteptat este un automobil de marca Volkswagen Polo.

De dimineață, localnicii au participat la liturghia oficiată de un sobor de preoți și episcopul de Orhei, Parohul Siluan, la biserica Sf. Dumitru. Ei au aprins o lumânare și s-au rugat pentru ca schimbările începute la Orhei să continue în același tempo.

După slujbă, reprezentanții Primăriei Orhei, însoțiți de un sobor de preoți și localnici au mărșăluit în paradă artistică pe ritmurile toboșarilor până la Monumentul Vasile Lupu, unde au depus flori.

După depunerea de flori la Monumentul Vasile Lupu, Primarul de Orhei, Ilan Șor a transmis un mesaj de felicitare cu ocazia celor 463 de ani ai Orheiului:

„Orheiul ocupă un loc special în viața mea și în inima mea. Simt pentru Orhei o dragoste sinceră. Simt pentru Orhei o profundă mândrie. Sunt recunoscător Orheiului pentru faptul că m-a învățat să-mi asum responsabilitate pentru fiecare cuvânt, fiecare acțiune, fiecare promisiune. Muncind aici, m-am convins pe deplin de un lucru: așteptările oamenilor nu pot fi înșelate. Îi mulțumesc Orheiului pentru faptul că m-a răsplătit cu încrederea oamenilor care locuiesc aici și susțin activitatea noastră. Îi mulțumesc Orheiului pentru că mi-a oferit un bilet spre viața politică. La mulți ani, Orhei! La mulți ani, scumpi locuitori ai orașului! Pace, bunăstare și prosperitate!”, se spune în mesajul lui Ilan Șor.

Centrul Orheiului a fost decorat cu elemente tradiționale, cu un covor imens de toamnă, iar mai nou, anul acesta Primăria a instalat peste 50 de corpuri de iluminat ornamentate, impresionându-i pe cei prezenți la sărbătoare.

Mai mult, în Piața Vasile Lupu, a fost amenajat un târg de bucate culinare și expoziții ale meșterilor populari.

Aici, iubitorii de artă pot procura obiecte de meșteșug.

Nici copii nu se vor plictisi în această zi, special pentru ei a fost amenajat un parc de distracții cu trambuline, tobogane, carusel, master – classuri și ateliere de creație gratuite.

Pe scena din Piața Vasile Lupu ansamblurile folclorice și colectivele artistice din Orhei, Chișinău și Găgăuzia au încins atmosfera.

Spre amiază în piață a fost resimțit gustul și aroma copilăriei, toți locuitorii orașului și oaspeții veniți la sărbătoare au fost serviți gratuit cu Turte Dulci, decorate cu simbolica orașului Orhei.

Imediat după aceste delicii, la ora 15:00 va avea loc prima extragere a Tombolei unde vor fi puse în joc 200 de premii valoroase, iar premiul mare un automobil.

Între timp atmosfera de sărbătoare va fi încinsă de  artiștii autohtoni – Ionel Istrati, Dianna Rotaru, Dara, Formația DoreDos, trupa Zdob și Zdub.

Biletele puse în joc la tombolă vor fi extrase în mai multe etape.

Surpriza serii va fi legendara trupă Modern Talking care va interpreta piesele îndrăgite din anii ’80.

Sărbătoarea va culmina cu un spectacol de focuri de artificii.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților