A fost pusă în aplicare Hotărârea de Guvern nr 890/2020 cu privire la reorganizarea unor întreprinderi de stat, prin fuziunea a două entităţi silvice „Manta-V” Cahul şi „Silva-Sud” Cahul, cu activitatea ulterioară în baza „Silva-Sud” Cahul. Această modificare a structurii entităţilor silvice subordonate Agenţiei „Moldsilva” are la bază doar raţiuni economice şi ţine de asigurarea unui management performant în ramura silvică şi dezvoltarea durabilă a silviculturii şi cinegeticii, informează CURENTUL.
Astfel, Dumitru Cojocaru, directorul Agenţiei „Moldsilva”, în discuţie cu colectivul de silvicultori nou-format, a declarat că reorganizarea acestor întreprinderi de stat are în exclusivitate, scopul dinamizării rolului proprietății publice în structura economiei naționale, menținerea de performanțe sociale şi profituri rezonabile, optimizarea cheltuielilor administrative, precum și livrarea bunurilor și/sau prestării calitative a serviciilor pădurii către populație.
„Managementul comun al resurselor va aduce o serie de oportunități economice. Principalul avantaj ţine de viziunea centralizată asupra activității de gestiune durabilă a pădurii și a resurselor implicate. Aspectele de redimensionare a aparatului administrativ și de conducere vor condiționa eficientizarea efortului resurselor umane, dar și o viziune managerială uniformă și echilibrată” se comunică într-un comunicat de presă.
Totodată, în cadrul entităţii silvice formate se regăseşte întregul colectiv al „Manta-V” Cahul, iar după reorganizare sunt gestionate circa 23000 ha de fond forestier.
„Comasarea entităților silvice permite ca întreprinderea de stat reorganizată să dispună de autonomie financiară. Activitatea se va efectua din contul veniturilor colectate de la realizarea produselor lemnoase și nelemnoase ale pădurii, la prețuri rezonabile, către populație și instituțiile bugetare. De asemenea, există şi inițiativa Consiliului Raional Cahul în vederea comasării acestor două entități silvice” – conchide agenţia.
Pe lângă aceasta, specialiştii în domeniu afirmă că în urma reorganizării entităților silvice vor fi economisite, anual, mijloace bănești în sumă de cca. 2455,5 mii lei, surse ce urmează a fi redirecționate pentru asigurarea funcționalității actualelor păduri, precum și a lucrărilor de extindere a fondului forestier național.
Cristina Tomac