[ X ]
Hotărârea Curții Constituționale cu privire la anularea imunității deputaților
26 Octombrie

Curtea Constituțională a Republicii Moldova (CCM) a examinat sesizarea depusă de deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) cu privire la anularea imunității deputaților în cazul săvârșirii infracțiunilor de corupție și a hotărât că articolul 70 din Constituție poate fi modificat, informează CURENTUL.

Potrivit hotărârii, inițiativa legislativă ce prevede completarea articolului 70 din Constituției poate fi votată de Parlament la 6 luni de la pronunțarea dispozitivului Curții Constituționale.

Decizia este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac și intră în vigoare la data adoptării.

Sergiu Litvinenco, ministru al Justiției, exponent al PAS, a venit cu o reacție, precizând că, Curtea Constituțională a avizat astăzi pozitiv proiectul de lege pentru modificarea Constituției, care se referă la anularea imunității deputaților în cazul săvârșirii infracțiunilor de corupție. „Asta înseamnă că proiectul legii poate fi înregistrat în Parlament și peste 6 luni poate fi votat de legiuitor. Promovarea unui astfel de proiect este o promisiune dată cetățenilor în campania electorală din iulie 2021, astfel încât vom face tot posibilul ca ea să devină realitate. Toți sunt egali în fața legii și nimeni nu este mai presus de ea”, a menționat politicianul.

Precizăm că, „Articolul 70. Incompatibilităţi şi imunităţi” prevede:

„(1) Calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.

(2) Alte incompatibilităţi se stabilesc prin lege organică.

(3) Deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa.”

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților