[ X ]
Hotărâre CCM: Parlamentul urmează să revizuiască Legea partidelor politice până la 31 iulie 2020
26 Februarie

Curtea Constituţională a Republicii Moldova (CCM), la 25 februarie curent, a pronunțat hotărârea privind excepția de neconstituționalitate a unor prevederi ale articolului 8 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice (sesizarea nr. 104g/2019), informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, Curtea a admis parțial excepția de neconstituționalitate ridicată de către dl Ion Dron și dna Angela Vuico, în dosarul nr. 3a-454/2019, pendinte la Curtea de Apel Chișinău.

Curtea a declarat neconstituționale textul „al căror număr nu poate fi mai mic de patru mii” din teza I și teza II „La momentul constituirii partidului, membrii acestuia trebuie să fie domiciliaţi în cel puţin jumătate din unităţile administrativ-teritoriale de nivelul al doilea din Republica Moldova, dar nu mai puţin de 120 de membri în fiecare din unităţile administrativ-teritoriale menţionate” din articolul 8 alineatul (1) litera d) din Legea nr. 294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice.

„Curtea a stabilit că efectele prezentei hotărâri se aplică începând cu data de 31 iulie 2020, cu excepția cazului excepției de neconstituționalitate ridicate de dl Ion Dron și de dna Angela Vuico, în dosarul nr. 3a-454/2019, pendinte la Curtea de Apel Chișinău, în care hotărârea se aplică de la data adoptării.

În cazul în care Parlamentul nu va revizui Legea nr. 294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice în conformitate cu raționamentele expuse în prezenta hotărâre până la data de 31 iulie 2020, autoritatea competentă va asigura înregistrarea partidelor politice cu respectarea condițiilor stabilite de lege, cu excepția prevederilor declarate neconstituționale”, se menționează în hotărârea CCM.

Hotărârea Curţii Constituţionale este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Amintim că, pe 8 februarie 2018, un grup de persoane au depus la Ministerul Justiției o cerere pentru înregistrarea Partidului Politic „Pentru Oameni, Natură și Animale”, care însă a fost restituită fără adoptarea unei decizii. După o adresare repetată, Ministerul Justiției a refuzat înregistrarea partidului pe motiv că acesta nu îndeplinește cerința criteriului numeric și a reprezentării teritoriale pentru înregistrarea partidelor politice, prevăzută de articolul 8 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice.

Pe 12 aprilie 2018, Ion Dron, Veaceaslav Anghelici și Angela Vuico s-au adresat cu o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției. În cadrul examinării cauzei, reclamanții au ridicat excepția de neconstituționalitate a articolului 8 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice. Prin Decizia de inadmisibilitate nr. 111 din 1 octombrie 2018, Curtea Constituțională a sistat procesul dat fiind paritatea de voturi ale judecătorilor. Instanța de judecată, printr-o hotărâre, a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.

Reclamanții au depus apel împotriva hotărârii. În cadrul examinării cauzei, aceștia au ridicat din nou excepția de neconstituționalitate a unor prevederi ale articolului 8 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 294 din 21 decembrie 2007 privind partidele politice.

Cristina Gurez

Inapoi la arhiva noutaților