[ X ]
Hotărâre CC! Vezi precizările privind neutralitatea RM!
2 Mai

Curtea Constituţională (CC) a pronunțat hotărârea privind interpretarea articolului 11 din Constituție, referitor la neutralitatea permanentă a Republicii Moldova, informează CURENTUL.

Sesizarea a fost depusă în 2014, de un grup de deputați liberali: Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Gheorghe Brega, Corina Fusu.

Astfel, CC a hotărât „în sensul articolului 11 din Constituție coroborat cu articolele 1 alin.(1), 3 și 8 din Constituție:

– Ocupația militară a unei părți a teritoriului Republicii Moldova în momentul declarării neutralității, precum și lipsa recunoașterii și a garanțiilor internaționale a acestui statut, nu afectează validitatea prevederii constituționale referitoare la neutralitate;

– în cazul unei amenințări în adresa unor asemenea valori fundamentale constituționale, precum independența națională, integritatea teritorială sau securitatea statului, autoritățile Republicii Moldova sunt obligate să ia toate măsurile necesare, inclusiv de ordin militar, care i-ar permite să se apere eficient împotriva acestora;

– dislocarea pe teritoriul Republicii Moldova a oricăror trupe sau a baze militare, conduse și controlate de către state străine, este neconstituțională;

– participarea Republicii Moldova la sisteme colective de securitatea, asemenea sistemului de securitate al Națiunilor Unite, operațiuni de menținere a păcii, operațiuni umanitare, etc., care ar impune sancțiuni colective împotriva agresorilor și infractorilor de drept internațional, nu este în contradicție cu statutul de neutralitate”, a punctat Curtea.

Potrivit CC, prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților