HiSky anunță zbor direct spre cel mai mare centru de modă al lumii, capitala de Nord a Italiei. Este vorba despre zboruri directe pe destinația Chișinău – Milano (Italia). Acestea vor fi operate de două ori pe săptămână începând cu data de 24 decembrie, 2021, transmite CURENTUL.
Aeronavele HiSky vor decola din Chișinău spre Milano în fiecare zi de luni (ora locală – 08:00) și vineri (ora locală – 17:00), iar zborul va dura în jur de 2h. Returul din Milano spre Chișinău este planificat după cum urmează: luni – decolarea la ora locală 10:25, vineri – decolarea la ora locală 19:25).
„Primim foarte multe mesaje din parte pasagerilor despre faptul că își doresc zboruri spre Italia. Imprevizibilitatea pandemică și retricțiile permanente ne-au făcut retincenți, dar evoluția lucrurilor ne arată o dinamică pozitivă și credem că acum a venit momentul să anunțăm acest zbor. Credem că va fi o cursă atractivă atât pentru diaspora din regiune, cât și pentru amatoii de citybreak-uri în renumita capitală a modei”, declară Iulian Scorpan, director general HiSky.
Prețul unui segment de zbor începe de la numai 29.99 euro, iar biletele sunt deja disponibile pe www.hisky.aero și la agențiile partenere.
„În numai 7 luni de operare, HiSky a transportat peste 100.000 de persoane. Acest lucru vorbește despre calitatea serviciilor noastre și despre încrederea cu care ne-au mandatat pasagerii. Este clar pentru toată lumea, că HiSky a devenit o opțiune atractivă pentru călătoria cu avionul și asta ne alimentează o dorință permanentă de dezvoltare”, afirmă Iulian Scorpan, director general HiSky.