[ X ]
Guvernul vrea prelungirea stării de urgență. Parlamentu va decide
22 Iunie

Guvernului a decis să înainteze Parlamentului Republicii Moldova solicitarea de a prelungi starea de urgență pe întreg teritoriul țării, declarată prin Hotărârea Parlamentului nr. 41/2022 pentru o perioadă de 45 de zile, începând cu 24 iunie 2022, transmite CURENTUL.

Gestionarea în regim de urgență a fluxului migrațional și adaptarea sau crearea instrumentelor și organismelor care să realizeze acest obiectiv, precum și gestionarea amenințărilor ce vizează securitatea națională și energetică a Republicii Moldova, au fost posibile printr-o serie de derogări, completări și adaptări ale cadrului normativ, pe care Comisia pentru Situații Excepționale le-a dispus. Totodată, doar prin conjugarea eforturilor tuturor celor implicați: societate civilă, voluntari din interiorul sau din afara țării, autorități publice locale, parteneri de dezvoltare sau autorități publice centrale, a fost posibilă gestionarea acestei situații.

Astfel, măsurile dispuse au vizat securitatea frontierei, ordinea și securitatea publică, gestionarea fluxului de refugiați, plasamentul temporar al acestora, încadrarea copiilor în procesul educațional, asistența medicală acordată refugiaților și incluziunea socială a acestora. Măsurile dispuse, la fel, au vizat asistența financiară și ajutorul umanitar, facilitățile financiare acordate în vederea susținerii refugiaților, asigurarea energetică a țării, precum și procedurile necesare pentru gestionarea crizei în domeniul transportului comercial de mărfuri și minimizarea consecințelor întreruperii lanțurilor de aprovizionare.

Autoritățile statului monitorizează în permanență situația în scopul prevenirii și anticipării efectelor care pot amenința securitatea Republicii Moldova, ordinea publică, precum și alte aspecte ale vieții sociale și economice.

Analiza situației de la frontiera de stat a Republicii Moldova, efectuată de Ministerul Afacerilor Interne, constată în prezent un flux de refugiați mult mai scăzut comparativ cu cel înregistrat de la începutul războiului, însă situația impredictibilă din Ucraina poate conduce în orice moment la o nouă creștere considerabilă a acestui flux.

Conform informațiilor actualizate, în prezent, pe teritoriul Republicii Moldova, se află peste 73.200 de cetățeni ucraineni, dintre care peste 40.650 sunt copii/minori, iar în perioada 24 februarie-19 iunie 2022 un număr de aproximativ 462.700 de cetățeni ucraineni au intrat pe teritoriul Republicii Moldova prin segmentul moldo-ucrainean.

Concomitent, efectele războiului afectează conexiunile comerciale și lanțurile logistice, inclusiv de produse alimentare, aprovizionarea cu produse petroliere, suprasolicitând totodată infrastructura de transport din Republica Moldova. Prin urmare, sunt necesare redimensionarea și reevaluarea soluțiilor și măsurilor care să consolideze procesele de importanță vitală în Republica Moldova și în întreaga regiune.

De asemenea, în condițiile actuale, întrucât se păstrează în continuare riscuri în privința securității aprovizionării Republicii Moldova cu energie electrică, gaze naturale și produse petroliere, prelungirea stării de urgență este importantă pentru a dispune de posibilitatea de a interveni prompt în cazul necesității luării unor decizii suplimentare celor instituite de cadrul juridic existent, pentru asigurarea tuturor consumatorilor cu resurse energetice și menținerea securității energetice a statului.

În situația actuală, este nevoie și în continuare de pârghii și instrumente care să permită luarea deciziilor rapide și eficiente, care nu pot fi adoptate în condițiile cadrului normativ obișnuit.

Inapoi la arhiva noutaților