Cabinetul de miniștri a avizat pozitiv modificări la Hotărârea Guvernului nr.206/2019 cu privire la aprobarea Programului privind repartizarea mijloacelor fondului rutier pentru drumurile publice naționale pe anul 2019 și a Programului de reparație periodică a drumurilor publice naționale, locale, comunale și a străzilor, transmite CURENTUL.
Modificările respective vin ca urmare a degradării premature a stării drumurilor, cauzată de subfinanțarea întreținerii și reparației acestora. Astfel, până la finele anului 2019 se preconizează ca pentru lucrările de întreținere de rutină a drumurilor publice să fie utilizate mijloace financiare în volum total de 322 221 milioane lei (cu 114 11 milioane lei mai mult decât alocațiile prevăzute inițial).
Urmare unor estimări, la revizuirea Legii bugetului de stat pentru anul 2019, a fost luată decizia de a încadra Programul în suma alocată conform Legii bugetului de stat, efectuând și o rebalansare a mijloacelor alocate între localități, luând în considerare numărul locuitorilor din acestea în limita alocațiilor inițiale.
Cristina Pendea