Sistemul educațional va fi reorganizat în funcție de necesitățile pieței muncii, dar și de direcțiile de dezvoltare a țării. Conceptul de transformare a educației a fost prezentat de către experții Centrului de Implementare a Reformelor, în cadrul unei ședințe prezidate de prim-ministrul Pavel Filip, transmite CURENTUL.
Premierul a reiterat că educația reprezintă o prioritate a Executivului, menționând că eforturile urmează a fi concentrate pe modificarea curriculumului, formarea cadrelor didactice și modernizarea infrastructurii educaționale. „E timpul să ne gândim la viitor, pe ce trebuie să ne bazăm și de ce competențe și abilități avem nevoie. De asemenea, trebuie să vedem cine lucrează în școli și universități și ce trebuie să facem pentru ca aceste cadre să fie pregătite. Să rămână instituții de învățământ cu cadre didactice competente, care vor putea pregăti studenți profesioniști”, a spus Pavel Filip.
Experții au prezentat recomandările pe domenii, de la învățământul preșcolar, până la cel universitar. Specialiștii au venit cu propuneri, printre care: micșorarea vârstei de acces în grădinițe, crearea unor platforme online cu resurse educaționale și informații utile pentru părinți, precum și elaborarea unei noi formule de finanțare a instituțiilor de învățământ, bazată pe necesități și performanțe.
Pentru a definitiva conceptul de transformare a educației, experții și responsabilii din cadrul ministerului vor asigura integrarea tuturor propunerilor, orientate spre modernizarea sistemului educațional. „Încet ne apropiem de o viziune nouă pentru educație. Îmi doresc mult ca până la sfârșitul mandatului să avem elaborat acest concept care va putea fi pus în aplicare”, a conchis premierul.
Cristina Pendea