Guvernul de alternativă „The Right Government”, în după amiaza zilei de astăzi, a desfăşurat prima sa şedinţă, informează CURENTUL.
Iniţial au fost prezentate CV-urile tuturor membrilor Guvernului de alternativă, după care miniştrii şi-au prezentat succint priorităţile.
Prim-ministrul Guvernului de alternativă, Dorin Duşciac a declarat că, proiectul dat este un lucru absolut nou pentru RM.
„Ne va lua ceva timp şi va fi complicat să explicăm care este idee iniţiativei şi care va fi impactul real. În scurt timp, vom face public, pe toate paginile oficiale, programul de guvernare, pentru ca toţi cei interesaţi să poată să-şi spună poziţia. Vrem să funcţionăm într-un mod deschis, transparent, participativ şi cu adevărat democratic. Este o iniţiativă care va scote RM din această dihotomie continuă putere-opoziție. Noi nu credem în soluţii individuale, credem că cele mai mari dificultăţi pot fi depăşite cînd se discută la nivel serios, se dezbat programe, şi nu persoane”, a precizat el.
Totodată, Duşciac a menţionat că, Guvernul de alternativă îşi propune să aibă cel puţin încă două şedinţe.
„Peste cîteva luni vor mai avea încă cel puţin două şedinţe şi am stabilit deja şi tematica. În şedinţa următoare vom discuta partea financiară. Vom veni cu un plan bugetar-fiscal coerent, pentru a demonstra că acest program poate fi implementat cu succes. În a treia şedinţă vom discuta despre reforma constituţională”, a punctat Prim-ministrul.
Dorin Duşciac a menționat că, Guvernul de alternativă, deja monitorizează activităţile actualei guvernări.
„În unele situaţii venim cu anumite reacţii de îmbunătăţire a stării de fapt, în diferite domenii. De acum încolo, vom fi şi mai precauţi, vom propune soluţii mai bune, fezabile. Vom fi tot timpul cu ochii pe guvernare. Nu e vorba despre o hărţuire a Guvernului, este vorba de un exerciţiu democratic de formulare a alternativei, a tot ce există astăzi”, a mai spus Duşciac.
Andriana Cheptine