[ X ]
Guvernul cedează presiunilor: va compensa până la 100% din valoarea accizei la motorină pentru întreprinderile agricole
21 Iunie

Accizele la motorină utilizată în anul 2022 de întreprinderile agricole mici și mijlocii vor fi compensate de Executiv, în cuantum de până la 100%. Decizia a fost anunțată de prim-ministra Natalia Gavrilița, în cadrul ședinței de lucru cu reprezentanții unei asociații de fermieri și agricultori, organizată la Guvern, informează CURENTUL.

Astfel, producătorii agricoli mari vor beneficia de compensații în cuantum de 30% sau 894 lei/tonă, iar întreprinderile mici și mijlocii vor beneficia de compensarea accizei în valoare de până la 100% sau 2980 lei/tonă. Acciza va fi acordată retroactiv, conform facturilor, începând cu 1 ianuarie curent, iar de compensații vor profita aproape 14 mii de întreprinderi. Suma totală pentru producătorii mici, mijlocii și mari va constitui circa 277 milioane de lei.

Șefa Executivului a punctat că domeniul agricol rămâne prioritar, o dovadă în acest sens fiind și acțiunile întreprinse până acum de Executiv. „Suntem un Guvern care susține agricultorii. Aceasta s-a văzut foarte clar atunci când am crescut fondul de subvenționare a agriculturii cu 60%. În funcție de veniturile bugetare și resursele pe care reușim să le mobilizăm pe partea partenerilor externi, vom continua această politică de susținere a agricultorilor”, a spus Natalia Gavrilița.

Părțile au discutat un șir de probleme, la soluționarea cărora este nevoie de implicarea Executivului, și s-au angajat să continue dialogul pentru a identifica noi mecanisme de suport, în beneficiul businessului agricol.

Inapoi la arhiva noutaților