[ X ]
Guvernul a examinat conceptul reformei asistenței medicale
27 Aprilie

Conceptul reformei asistenței medicale primare a fost prezentat astăzi de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în cadrul unei ședințe prezidate de prim-ministrul Pavel Filip, transmite CURENTUL.

Premierul a menționat că reformarea sistemului de sănătate este o prioritate a Guvernului, fiind trasate trei reforme-cheie: a sănătății publice, a asistenței medicale primare și cea spitalicească. Aceste reforme urmează a fi abordate în complex.

Este deja în proces de implementare reforma serviciului de sănătate publică, care vizează prevenția și promovarea modului sănătos de viață, până la survenirea cazului de boală. Următoarea este reforma asistenței medicale primare care, fiind fortificată, va face mai simplă realizarea reformei spitalicești. Un aspect aparte este și dotarea corespunzătoare a serviciului de ambulanțe pentru transportarea pacienților urgenți.

Potrivit autorilor conceptului reformei medicinii primare, actualmente, sistemul se confruntă cu multiple probleme – eficienţă redusă, birocratizare excesivă, lista mică de medicamente compensate, insuficiența de cadre medicale, mai ales la sate.

Pentru a schimba lucrurile, se propune o nouă abordare care va spori esențial rolul și prestigiul medicului de familie, ca persoană cheie la care apelează pacientul pentru a beneficia de asistență medicală.

Urmare a implementării reformei asistenței medicale primare va fi asigurată racordarea graduală a sistemului la modelul european, bazat pe practica de medicină de familie, va fi rezolvată problema deficitului de medici în localitățile rurale prin  redistribuirea uniformă a cadrelor, vor fi eficientizate cheltuielile în sănătate, vor crește salariile medicilor și va spori calitatea serviciilor prestate.

Un accent aparte va fi pus pe responsabilitatea și inițiativa medicului de familie – titular al practicii, care va putea, în premieră, decide asupra formei de activitate: prestarea serviciilor în cadrul practicii individuale ori de grup sau activitatea în componența instituțiilor existente. De asemenea, vor fi prevăzute stimulente financiare și logistice pentru acoperirea insuficienței de medici la sate.

Cadrul normativ pentru implementarea soluțiilor conceptuale propuse urmează a fi elaborat și aprobat până la sfârșitul lunii iunie curent. Iar până la finele lunii octombrie curent vor finalizate pregătirile pentru contractarea directă a noilor prestatori de către Compania Națională de Asigurări în Medicină.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților