[ X ]
Guvernul a dispus măsurile de pregătire pentru sezonul de încălzire
21 Septembrie

Măsurile de pregătire pentru sezonul de încălzire 2023 – 2024 și planul de contingență în cazul limitării furnizării gazelor naturale sau a resurselor energetice au fost discutate în cadrul ședinței Comisiei guvernamentale de coordonare, coprezidată de prim-ministrul Dorin Recean și ministrul energiei, Victor Parlicov. 

În cadrul ședinței, ministrul Victor Parlicov a prezentat un raport cu privire la modul de îndeplinire de către întreprinderi și autorități a acțiunilor prevăzute în Planul de măsuri pentru sezonul de încălzire 2023 – 2024. Potrivit documentului, SA „Energocom” este instituția desemnată să gestioneze suficiente rezerve de gaze naturale pentru perioada rece a anului, pentru a asigura securitatea energetică a țării noastre. Totodată, volumul de cărbune din rezervele de stat a fost completat în proporție de 100%, fiind în curs de desfășurare procedura de achiziție și suplinire a stocurilor de păcură.

Cu privire la situația energetică, SA „Energocom” dispune de contracte în vigoare cu producători şi furnizori de energie electrică din România, Ucraina, Bulgaria, la etapa de negociere fiind prelungirea contractului cu MGRES. La capitolul reparații curente, responsabilii de la SA „Termoelectrica” și SA „CET-Nord” au raportat despre executarea lucrărilor de reparație, aflate în proces de finalizare.

 

În cadrul ședinței, prim-ministrul Dorin Recean a dispus autorităților responsabile să  elaboreze în următoarele două săptămâni un Plan de repartizare a lemnului de foc către populație. Printre alte măsuri, propuse în cadrul discuțiilor, se regăsește identificarea unui mecanism privind compensarea prețurilor pentru consumatorii casnici, în funcție de categoria de vulnerabilitate energetică, pentru perioada noiembrie 2023 – martie 2024.

 

„Guvernul este pregătit să reacționeze prompt și eficient pentru asigurarea securității energetice și în vederea aprovizionării neîntrerupte a cetățenilor noștri cu resurse energetice și gaze naturale”, a conchis în cadrul ședinței prim-ministrul Dorin Recean.

 

Inapoi la arhiva noutaților