[ X ]
Guvernul a decis acordarea subvențiilor în avans pentru proiectele de dezvoltare locală
27 Aprilie

5% din valoarea totală a Fondului Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural vor fi alocate pentru subvenționarea în avans a proiectelor de dezvoltare locală din cadrul Programului LEADER. O decizie în acest sens se regăsește într-un Regulament, aprobat astăzi, în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri, transmite CURENTUL.

Potrivit documentului, mijloacele financiare vor fi alocate pentru implementarea a două măsuri de sprijin. Mai exact, 20% din valoare subvențiilor vor fi direcționate pentru funcționarea GAL-ului, iar 80% – pentru implementarea strategiei de dezvoltare locală în diverse domenii de acțiuni, precum diversificarea economiei rurale, înființarea noi și crearea locurilor de muncă; achiziționarea echipamentelor și utilajelor; construcția sau modernizarea clădirilor de importanță economică, socială, istorică și culturală ș.a.

Apelul de depunere a dosarelor pentru GAL-uri va fi efectuat o dată la doi ani, în intervalul lunilor ianuarie-martie, cu excepția anului curent, când solicitanții vor putea depune dosarele în perioada mai-iunie.

Astfel documentul va asigura o politică durabilă a mediului rural și va contribui la  dezvoltarea economică a teritoriului GAL-urilor în baza dezvoltării parteneriatelor și a implementării strategiilor de dezvoltare locală; consolidarea capacităților și abilităților reprezentanților sectoarelor public, antreprenorial și civic din zonele rurale, dar și îmbunătățirea condițiilor de viață și bunăstare a populației din mediul rural.

În prezent, în țara noastră activează 47 de GAL-uri, fiind implicate 438 de unități administrativ – teritoriale care includ 732 de localități (50% din localitățile din țară) și cuprind peste un milion de locuitori. Abordarea LEADER este un instrument european de dezvoltare a zonelor rurale, care a fost preluat de Republica Moldova în 2016 și până în prezent au fost implementate circa 700 de proiecte.

Inapoi la arhiva noutaților