[ X ]
Guvernatorul orașului Sankt-Petersburg a acceptat invitația Președintelui RM de a veni în vizită
5 Decembrie

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi, o întrevedere de lucru cu guvernatorul orașului Sankt-Petersburg, Alexandr Beglov, informează CURENTUL.

Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că au discutat mai multe chestiuni ce țin de cooperarea bilaterală în domeniul economic, umanitar și interregional, precum și problemele cu care se confruntă muncitorii migranți din Moldova, care lucrează în Petersburg și în regiunea Leningrad.

„În acest context am salutat înțelegerile care au fost obținute de către președinții Rusiei și Moldovei în timpul vizitei oficiale pe care am întreprins-o în Federația Rusă. Am menționat interesul părții moldovenești în restabilirea deplină și cât mai rapidă a cooperării bilaterale în domeniul comercial și economic. Am fost unanimi în opinia că primul Forum economic moldo-rus, care s-a desfășurat în perioada 20-22 septembrie 2018, la Chișinău, va deveni o platformă importantă pentru dezvoltarea în continuare a relațiilor de cooperare dintre Moldova și Rusia, inclusiv la nivel regional. În context, am discutat rezultatele ședinței Consiliului economic moldo-rus, care a avut loc recent, la Moscova, unde experții din ambele state au analizat realizarea acordurilor investiționale încheiate și măsurile de consolidare în continuare a cooperării în domenii prioritare, cum ar fi agricultura, industria, turismul, atragerea investițiilor străine directe. Am subliniat interesul părții moldovenești în participarea activă a cercurilor de afaceri din Sankt-Petersburg în proiecte comune din sferele respective”, a scris Dodon.

De asemenea, Igor Dodon a menționat că a examinat posibilitatea sporirii numărului de burse pentru tinerii din Moldova care doresc să studieze la universitățile din Sankt-Petersburg.

„Alexandr Beglov a acceptat invitația mea de a efectua o vizită în Moldova în luna martie, 2019. Colaborarea cu capitala de nord a Rusiei – principalul partener strategic al nostru – va fi mereu una din prioritățile Republicii Moldova”, a mai scris Dodon.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților