Grupul de inițiativă pentru inițierea unui referendum legislativ – NuMixt, se va adresa la Curtea Constituțională (CC) cu privire la drepturile cetățenilor de a iniția un referendum legislativ expuse în Constituție, transmite CURENTUL.
Președintele Grupului de inițiativă, Ștefan Gligor, a menționat că sesizarea CC se face din motivul refuzului Comisiei Electorale Centrale (CEC) de a înregistra Grupul de inițiativă pentru a iniția un referendum legislativ cu privire la sistemul mixt de vot.
„Am mers și prima dată în judecată când ne-au refuzat, vom merge și a doua oară. Astăzi venim cu o adresare către CC cu privire la 3 aspecte: să interpreteze normele constituționale în vederea determinării sensului exact al articolelor ce vizează suveranitatea poporului, modul de exprimare și dreptul poporului la referendum; dacă cetățenii au dreptul de a iniția Referendumuri legislative, așa cum e prevăzut în Codul electoral; dacă în lipsa prevederilor procedurale poate servi temei pentru autoritățile statului de a respinge inițierea unui Referendum republican de către cetățeni”, a spus Ștefan Gligor.
De asemenea, grupul de inițiativă a solicitat CC să constate încălcarea autorității statului în privința a două aspecte: la etapa procedurii de adoptare a legii sistemului mixt și etapa refuzului autorității electorale centrale de a înregistra și iniția Referendumul republican legislativ. „Și dacă CC va spune că, având dreptul la revizuirea Constituției, poporul nu are dreptul la referendum legislativ, nu ne rămâne decât să constatăm moartea democrației. CC va trebui să ne explice pe ce principii urmează să funcționeze statul și cui aparține suveranitate”, a adăugat Ștefan Gligor.
Cristina Parfeni