[ X ]
Grupul de auditori din cadrul Curții de Conturi a participat la instruirile TESIM
1 Martie

Reprezentanții Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) – Alexandru Munteanu, membru al CCRM și membrii Grupul de auditori din cadrul instituției supreme de audit au participat, în perioada 28-29 februarie, la instruirile dedicate noilor Programe de cooperare transfrontalieră, transnațională și interregională Interreg pentru perioada 2021-2027.

Instruirile au fost organizate de Cancelaria de Stat, cu suportul Asistenței Tehnice pentru Implementarea și Gestionarea Programelor ENI CBC (TESIM), de comun cu Autoritățile de Management a Programelor din România și Ungaria, întrunind membrii Grupului național de lucru pentru coordonarea implementării acestor programe. Participanții la instruiri au fost informați despre specificul procedurilor aferente noilor Programe 2021-2027 și despre responsabilitățile autorităților naționale.

Menționăm că în anul 2023 Republica Moldova a semnat și ratificat Acordurile de finanțare cu Comisia Europeana pentru Programul Interreg NEXT România-Republica Moldova 2021-2027, Programul Interreg NEXT Bazinul Mării Negre 2021-2027, Programul Interreg Regiunea Dunărea 2021-2027. La 15 decembrie 2023 Comisia Europeană a modificat opt programe Interreg pentru Ucraina și Republica Moldova, modificările reoferindu-se atât la distribuirea fondurilor suplimentare între cele opt programe, cât și la noile priorități. De asemenea, Ucraina și Republica Moldova s-a alăturat pentru prima dată la alte două programe interregionale Interreg: Programul Interreg Europe 2021-2027 și Programul Urbact.

Obiectivul Programelor de cooperare transfrontalieră, transnațională și interregională este de a soluționa, în comun cu statele membre ale UE, problemele și provocările în regiuni și a spori cooperarea și coeziunea economică, socială și teritorială dintre state pentru o dezvoltare echilibrată.

Inapoi la arhiva noutaților