Trei cetăţeni străini, cu vârstele cuprinse între 32 ani şi 40 ani, au fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore, fiind bănuiţi de comiterea a două furturi din automobile, de unde au sustras mijloace financiare în sumă totală de 86 mii 8 sute de lei, informează CURENTUL.
Indivizii au fost capturaţi în momentul când intenţionau să traverseze frontiera de stat, de către ofiţerii de investigaţii ai sectorului Centru, angajaţi ai Direcţiei de Poliţie a municipiul Chişinău în colaborare cu INI al IGP.
Conform datelor acumulate până în prezent, bănuiţii ar fi acţionat în seara de 4 februarie curent, când potenţiala victimă în vârstă de 41 ani, a parcat automobilul în preajma unui centru comercial. Astfel unul dintre indivizi l-ar fi urmărit, iar ceilalţi doi i-ar fi spart o roată de la automobil. Când a revenit proprietarul, a observat pana de cauciuc şi a recurs la montarea roţii de rezervă. Între timp unul dintre bănuiţi s-ar fi apropiat neobservat de automobil, a deschis portiera şi a sustras geanta victimei.
După aceeaşi metodă criminală, bănuiţii ar fi sustras borseta cu bani a unui bărbat în vârstă de 67 ani, în timp ce instala roata de rezervă la automobil. Incidentul a avut loc la intersecţia străzilor Veronica Micle cu Vlaicu Pîrcalab, în dimineaţa zilei de 6 februarie curent. Deocamdată bănuiţii au predat poliţiştilor doar o parte din sumele de bani sustrase, celelalte fiind deja cheltuite.
Actualmente indivizii se află în custodia Poliţiei Capitalei şi sunt cercetaţi penal pentru furt. Ei riscă o pedeapsă cu amendă în mărime de la 13 mii de lei la 27 mii de lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 4 ani.
Anastasia Borta