Angajații Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) în comun cu ofițerii de investigație din cadrul INI au efectuat 18 percheziții la domiciliile și unitățile de transport a 6 figuranți, suspectați de comiterea a 15 infracțiuni de escrocherii imobiliare din mun. Chișinău, trafic de ființe umane și privațiune ilegală de libertate, cauzând victimelor prejudicii în proporții deosebit de mari, în sumă de peste 8 mln. lei, transmite CURENTUL.
Rețeaua de escroci imobiliari a fost anihilată ca urmare a unor investigații desfășurate de PCCOCS timp de doi ani, timp în care au fost efectuate acțiuni de urmărire penală și prin măsuri speciale de investigație în privința făptuitorilor.
Potrivit materialelor cauzei, a fost stabilit că în perioada 2008-2016, un grup criminal organizat, bine structurat, compus din femei și bărbați, cu vârsta cuprinsă de la 20-50 ani, care au creat o schemă criminală prin care selectau persoane social-vulnerabile și cu dizabilități psihice din mun. Chișinău, care aveau în proprietate bunuri imobile și care aveau datorii acumulate la serviciile comunale.
Concomitent, făptuitorii le promiteau victimelor un trai mai bun, garantând acestora alte locuințe de trai în localitățile rurale din Republica Moldova, cu achitarea integrală a datoriilor acumulate la serviciile comunale. Însă în final făptuitorii îi transportau în regiunea transnistreană, unde erau sechestrate pentru ani de zile, fiind privați ilegal de libertate în această perioadă de timp, totodată fiind impuși să muncească la câmp, fără a fi remunerați.
La una din victime, care a atins vârsta de pensionare, prin înșelăciune și abuz de încredere, prin procură, făptuitorii periodic ridicau pensia acesteia de la oficiul poștal, banii fiind utilizați de către membrii grupului criminal.
Altă victimă, sub amenințări fizice și psihice, a fost impusă să comită o infracțiune de escrocherie imobiliară, în comun cu unii membri ai grupului criminal.
În continuare, membrii grupului criminal organizat, prin falsificare de documente, se prezentau la birourile notariale din mun. Chișinău, unde în bază de procură, înstrăinau imobilele, cauzând victimelor daune materiale în proporții deosebit de mari. După tranzacțiile de vânzare a imobilelor, membrii grupului criminal eliberau persoanele din locuințele temporare sau le plasau în instituțiile medicale psihiatrice, lăsându-le fără adăpost, ajungând oameni ai străzii.
Astfel, la 04.12.2018, în urma efectuării a 18 percheziții au fost reținuți 6 persoane, membri ai grupului criminal, fiind depistate și ridicate acte perfectate notarial, extrase din Registrul bunurilor imobile pe diferite bunuri imobile din mun. Chișinău, înscrisuri ciornă, telefoane mobile, alte documente și obiecte ce au importanță pentru cauza penală. După finisarea perchezițiilor, cele 6 persoane reținute au fost escortate la PCCOCS pentru audieri.
Dacă vor fi găsiți vinovați pentru comiterea infracțiunii de trafic de ființe umane, aceștia riscă o pedeapsă cu închisoare de la 10 la 20 de ani; pentru comiterea infracțiunii de privațiune ilegală de libertate, ei riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 7 ani; pentru escrocherie – riscă o pedeapsă cu închisoare de la 8 la 15 ani; pentru confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false – riscă o pedeapsă cu închisoare de până la 5 ani.
Cristina Parfeni