Unul din cele mai vechi, mai de succes, dar şi mai pe larg aplicate principii de către cei ce cunosc politica şi o practică (de la nivel sătesc până la nivel naţional) este: Luptă pentru ceva, dar nu împotriva a ceva sau a cuiva. Cei ce urmează acest principiu, de regulă, îşi ating obiectivele stabilite, iar cei care-l încalcă (iarăşi, de regulă) se aleg cu borta de la covrig.

De ce am amintit despre acest principiu? Simplu. Sunt unionist şi urmăresc cu mare atenţie tot ce ţine de manifestarea curentului unionist pe ambele maluri ale Prutului. Iar în ultimul timp văd că unii unionişti din Moldova au cam uitat de scopul major – unirea cu România, transformând un obiectiv sfânt într-o banală luptă politică, care deseori se manifestă prin mărunte acte de răzbunare menite să alimenteze orgoliile unor lideraşi locali. În rândurile de mai jos voi încerca să explic de am în vedere.

Acum mai bine de două decenii, principalii exponenţi ai obiectivului unirii cu România erau politicienii. Ei au „privatizat” lupta pentru unire, exploatând-o deseori în scopuri personale, de grup sau de partid. Deseori, unirea era folosită ca mijloc de poziţionare în lupta cu oponenţii politici şi egoismul politicienilor ce făceau acest lucru a fost sesizat de cetăţenii care sincer îşi doreau unirea. Astfel, mulţi dintre unioniştii convinşi s-au distanţat de respectivii politicieni, nedorind să fie parte a jocurilor lor cu miză îngustă. În rezultat, până relativ nu demult segmentul unionist în Republica Moldova era considerat fiind de circa 10%.

Acum trei-patru ani, am asistat, iar unii dintre noi au participat, la o mică „revoluţie” pe segmentul unionist. Treptat, filiera politică a cedat locul celei ocupate de organizaţiile neguvernamentale. Acţiunile unor organizaţii ale societăţii civile ca: „Acţiunea 2012”, „Tinerii Moldovei”, „Unirea – ODIP”, Blocul Unităţii Naţionale etc. s-au dovedit a fi mult mai eficiente decât acţiunile anterioare ale politicienilor declaraţi unionişti şi, în rezultat, ponderea curentului unionist practic s-a dublat.

La începutul acestui an, lupta pentru unire a trecut cu totul pe altă filieră – cea cetăţenească. Deja nu politicienii şi nu atât organizaţiile societăţii civile au început să lupte deschis pentru unire, ci cetăţeni concreţi din satele Moldovei. Şi iarăşi am asistat la o creştere a ponderii curentului unionist.

Până aici toate au fost bune şi frumoase şi ştiţi de ce? Pentru că s-a luptat pentru ceva – pentru unire! S-a mers pe filiera pozitivă, nu pe cea negativă, îngustă, pe care o presupune lupta împotriva cuiva. Dar văd (şi aceasta mă deranjează enorm) că unii pretinşi unionişti, fie din prostie, fie din neştiinţă, sunt gata să distrugă tot ce s-a obţinut cu mare greu pentru realizarea obiectivului unirii – ei trec din nou lupta pentru ceva în lupta contra cuiva. Mai concret, a Preşedintelui Igor Dodon. Ceea ce s-a întâmplat acum câteva zile la Sadova sau la Băcioi au fost nu acţiuni pentru unire, ci acţiuni împotriva lui Igor Dodon şi acest lucru s-a văzut cu ochiul liber. Şi nu e exclus că exemplul din cele două localităţi ar putea fi preluat şi de alţi doritori de a deveni „eroi” peste noapte, ca să se poată mândri la un pahar cu cumătrii cât de curajoşi au fost şi cum s-au răzbunat pe Preşedintele Igor Dodon. E o abordare nu doar primitivă, ci şi care pune în pericol toate succesele înregistrate până acum de unionişti. Or, în momentul în care lupta pentru idealul unirii va fi substituită de lupta cu Igor Dodon, putem pune cruce pe realizarea obiectivului de reunificare a neamului românesc.

De pe urma unor acţiuni ca cele de la Sadova sau Băcioi Preşedintele Igor Dodon nu are nimic de pierdut. Din contra, el e victimizat, iar electoratul său se consolidează şi mai mult. Totodată, paradoxal, curentul unionist are doar de pierdut. De aceea, îndemnul meu pentru diferiţi lideraşi şi aventurieri care se vor „eroi” peste noapte este: Gândiţi-vă bine ce faceţi, căci nu se merită ca pentru „un minut de glorie” pentru voi să jertfim un ideal sfânt. Lupta trebuie să fie dusă pentru unire, dar nu împotriva celor ce nu-şi doresc unirea!

Dumitru Spătaru