[ X ]
Greceanîi și Medvedev au ajuns la o înțelegere
13 Februarie

Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Zinaida Greceanîi, a avut astăzi o întrevedere cu preşedintele Partidului politic „Rusia Unită”, Dmitri Medvedev, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul întrevederii, părțile au convenit asupra semnării unui acord de cooperare.

Zinaida Greceanîi i-a mulţumit lui Dmitri Medvedev pentru atenţia acordată colaborării dintre cele două ţări şi partide. „Faptul că partidul care se află la conducere în Rusia este gata să semneze un acord de cooperare cu PSRM, vorbeşte despre importanţa pe care Rusia o acordă relaţiilor cu Republica Moldova” , a menţionat preşedintele PSRM.

Zinaida Greceanîi a declarat că PSRM pledează consecvent pentru un parteneriat strategic cu Federaţia Rusă, iar cele două partide au foarte multe în comun.

„Partidul nostru are foarte multe în comun cu formațiunea „Rusia Unită”. În primul rând, avem o abordare comună a proceselor de integrare în spaţiul post-sovietic. PSRM susţine în mod constant aderarea Republicii Moldova la Uniunea Economică Euroasiatică şi dezvoltarea sistematică a acestei organizaţii internaţionale. Noi susţinem iniţiativa preşedintelui Republicii Moldova, Igor Dodon de a obţine statutul de observator al EEA”, a declarat Zinaida Greceanîi.

Acordul dintre PSRM şi „Rusia-Unită” va fi semnat în viitorul apropiat. Totodată, liderii celor două partide au convenit să intensifice cooperarea inter-regională între raioanele Moldovei şi regiunile Federaţiei Ruse.

De asemenea, părţile au ajuns la o înţelegere prin care mai mult de 100 de reprezentanţi ai PSRM, parlamentari, președinți de raioane, primari ai satelor şi consilieri socialiști vor face schimb de experienţă cu structuri similare ale „Rusiei Unite”, pe parcursul anului curent.

Andriana Cheptine

Inapoi la arhiva noutaților