Aproape 1200 de persoane cu funcții de conducere din cadrul instituțiilor de învățământ, vor primi sporuri salariale pentru deținerea gradului managerial. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de Executiv, pentru motivarea cadrelor de conducere să se dezvolte profesional și să realizeze la maxim potențialul intelectual și creativ, transmite CURENTUL.
Sporul pentru eficiență managerială va fi achitat în funcție de gradul obținut în urma atestărilor profesionale, astfel încât pentru gradul managerial doi, acesta va constitui 300 de lei, pentru gradul managerial unu – 600 de lei și 1000 de lei pentru gradul managerial superior. Costul implementării proiectului pentru anul curent, în instituțiile de învățământ finanțate direct din buget, constituie circa 20,2 milioane de lei.
De asemenea, modificările aprobate de Executiv vizează și cadrele de conducere din instituțiile de învățământ cu autogestiune financiar-economică, și anume cei din învățământul profesional tehnic. Aceștia vor beneficia de majorarea claselor de salarizare, în funcție de gradele manageriale deținute: cu 2 clase succesive pentru gradul managerial doi, cu 4 clase succesive pentru gradul managerial unu și cu 6 clase succesive pentru gradul managerial superior. Implementarea acestei măsuri pentru 140 de cadre de conducere va costa circa 2,5 milioane de lei.
În același timp, documentul prevede acordarea premiului anual pentru rezultatele activității persoanelor care dețin funcții de demnitate publică și funcționarilor publici din administrația publică locală. Acesta va fi achitat în funcție de veniturile suplimentare obținute de către autoritățile locale în anul bugetar 2018. Cuantumul unui premiu nu va depăși 3 salarii lunare (de funcție) calculate pentru luna noiembrie a anului trecut.
Cristina Pendea