[ X ]
Grădinița „Licurici” din Geamăna, Anenii Noi are două grupe renovate, cu suportul României
1 Aprilie

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a participat la ceremonia de inaugurare a două grupe de copii în Grădinița „Licurici”, din comuna Geamăna, raionul Anenii Noi, transmite CURENTUL.

Instituția de învățământ preșcolar a fost renovată prin „Programul de asistență tehnică și financiară acordată de Guvernul României pentru instituțiile preșcolare din Republica Moldova”, implementat prin Fondul de Investiții Sociale din Moldova (FISM).

La eveniment au mai participat ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, președintele Consiliului Raional Anenii Noi, Serghei Rapcea, primarul localității Geamăna, Eduard Sturza, reprezentanți ai instituțiilor descentralizate, părinți și copii.

Cu acest prilej, Ambasadorul Daniel Ioniță a menționat că inaugurarea celor două grupe de copii din Grădinița „Licurici” are o dublă semnificație, pe de o parte reprezintă finalizarea unui proiect finanțat de România și inaugurarea edificiului educațional în perioada Președinției României a Consiliului Uniunii Europene și, pe de altă parte, o dovadă în plus a comunității de istorie, cultură, limbă și tradiție dintre Republica Moldova și România. Ambasadorul României a evocat semnificația specială a acestui edificiu care se află pe strada Ștefan cel Mare, din centrul comunei, personalitate emblematică a istoriei poporului român.

Menționăm că, valoarea proiectului susținut financiar de Guvernul României a fost de aproximativ 100.000 Euro, proiectul beneficiind și de o consistentă contribuție din partea autorităților locale.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților