Gheorghe Duca și-a dat demisia din funcția de președinte al Academiei de Științe a Moldovei (AȘM), informează CURENTUL.
Duca a anunțat, ieri, 28 noiembrie, în cadrul unei ședințe extraordinare a Prezidiului AȘM, că se retrage din fruntea instituției din motive de sănătate.
„Cu această ocazie țin să vă mulțumesc tuturor pentru colaborarea fructuoasă pe care am avut-o pe parcursul anilor. Sunt bucuros că am avut ocazia să lucrez împreună cu Dvoastră și să știți că în pofida oricăror emoții și tensiuni de lucru pe care le-am avut, întotdeauna V-am prețuit ca oameni și specialiști și am apreciat contribuția fiecăruia dintre Dvoastră la consolidarea comunității academice pe plan național și internațional. Am ferma convingere că eforturile noastre nu au fost zădarnice și că potențialul uman și material, create pe parcursul a mai bine de 10 ani, vor constitui fundamentul viitoarelor realizări ale științei și statului nostru”, a declarant Duca.
Totodată, el a spus că decizia dată coincide cu procesul penal referitor la salariile familiei noastre reactualizat recent.
„Dar nu repercusiunile directe ale procesului au determinat retragerea mea din funcție. Sunt alte câteva motive care m-au determinat la acest pas anume acum.
1. Suspiciunile și incertitudinea din jurul acestui caz îmi ridică tensiunea și glicemia și nu vreau să se repete situația cu problema de sănătate care am avut-o în luna mai.
2. Din păcate, în condițiile noilor reforme experiența mea de manager nu mai este solicitată, sunt alte așteptări și alte prerogative”, a explicat academicianul.
Duca și-a exprimat speranța că, în condițiile în care nu va mai fi persoană publică, justiția va face dreptate și va avea o atitudine obiectivă și imparțială pentru a pune capăt atacurilor și denigrărilor publice, făcute la adresa sa și a familiei sale.
„Nu am răspuns niciodată la acestea, deoarece ar fi însemnat să mă implic într-o luptă cu morile de vânt. Rămâne pe seama celor care au făcut aceste declarații false. Dar vreau astăzi să menționez că nu mă consider vinovat, nu am făcut nici un fel de scheme și delapidări, dimpotrivă am consolidat proprietățile Academiei și nu am lăsat să fie privatizat nici un ar de teren. Și ultima, referitor la proprietăți. Mi-ași fi dorit… sau poate nu… ca tot ceea ce s-a scris în presă să ne aparțină. Bunurile materiale din proprietatea noastră le-am declarat oficial și aceste bunuri reprezintă averea acumulată pe parcursul a mai bine de 40 ani de viață în comun și de activitate a două persoane care am ocupat funcții și am beneficiat de salarii bune. Atât eu, cât și soția am susținut tezele de doctorat la vârsta de 25-26 ani, fiecare dintre noi la momentul căsătoriei avea apartament – eu în Chișinău și soția în St. Petersburg, la începutul anilor 90 am activat în Italia la Universitatea La Sapienza aproape 4 ani cu un salariu mai mult decât considerabil. Și, în fine – am avut părinți gospodari, care ne-au susținut și ne-au lăsat în moștenire bunurile acumulate de ei. Nu văd de ce se face atâta zarvă în jurul acestor lucruri. Dar astăzi cu atât mai mult nu doresc să mă îndreptățesc și nici nu vreau să termin pe această notă dureroasă pentru mine”, a mai spus Ducam, adresând mulțumiri colegilor săi de la AȘM.
Precizăm că, Gheorghe Duca a deținut funcție de președinte al AȘM din 5 februarie 2004.
Cristina Gurez