Șeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Gheorghe Cavcaliuc, a participat, în calitate de vicepreședinte al Comisiei de Stat pentru repartizarea absolvenților Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI, la evenimentul de repartizare centralizată și eficientă a absolvenților promoției anului 2018 din cadrul Academiei, transmite CURENTUL.
În cadrul unei postări pe o rețea de socializare, Gheorghe Cavcaliuc a scris că este ferm convins că noii absolvenți vor pune în aplicare cunoștințele acumulate și ideile inovative pentru dezvoltarea și modernizarea Poliției.
„Ne mândrim cu tinerii absolvenți, care s-au arătat inteligenți, dornici de muncă și entuziasmați de a cuprinde funcții importante în subdiviziunile specializate ale Inspectoratului General al Poliției, precum ordinea publică, patrulare, investigații infracțiuni, urmărire penală, criminalistică și altele.
Cel mai important aspect care l-am sesizat astăzi în timpul ședinței este spiritul înalt de patriotism al absolvenților, care se datorează muncii corpului didactic materializat prin instruirea și pregătirea profesională a absolvenților promoției anului 2018”, a scris Gheorghe Cavcaliuc.
În acest context, șeful adjunct al IGP a mulțumit corpului didactic.
„Pentru aceasta, aducem sincere mulțumiri dlui Simion Carp, Secretarul general al Ministerului Afacerilor Interne, cadrului didactic și comandamentului Academiei ”Ștefan cel Mare” pentru devotamentul și sacrificiul de care dați dovadă în activitatea Dumneavoastră, ce contribuie la educarea noilor generații de polițiști din diferite colțuri ale țării, care vor completa rândurile Poliției Naționale și vor susține parcursul de dezvoltare prin practici evoluționiste”, a scris Cavcaliuc.
Gheorghe Cavcaliuc s-a arătat bucuros că a regăsit printre absolvenți multipli campioni mondiali și sportivi, precum și premianți și laureați la diferite concursuri naționale și internaționale, în diverse domenii care exced obiectul de studiu de bază și a îndemnat tinerii din RM să depună actele la Academie.
„Fac un apel către toți tinerii din Republica Moldova, care vor să obțină o carieră de succes în Poliție, să depună actele de admitere la studii la această prestigioasă instituție de învățământ Academia „Ștefan cel Mare”.
La nivel național, acest lucru îl puteți realiza apropiindu-vă la Inspectoratele de poliție raionale, iar tinerii din municipiul Chișinău pot aplica direct la Academia „Ştefan cel Mare” (str. Gheorghe Asachi nr. 21, tel. 022 725 233), sau la Secția resurse umane a Direcției de poliție a municipiului Chișinău (str. Tighina nr. 6, tel. 022 254 714) și Direcția resurse umane a Inspectoratului General al Poliției (str. Tiraspol 11/1, tel. 022 868 021)”, a punctat Gheorghe Cavcaliuc.
Cristina Parfeni