[ X ]
Geniștii Armatei Naționale au neutralizat 10 obiecte explozive din timpul celui de-al II Război Mondial
10 Martie

Geniştii Armatei Naţionale au neutralizat, în primele zece zile ale lunii martie, zece obiecte explozive, în localităţile din raioanele Ungheni, Ocnița, Anenii Noi şi Căuşeni, transmite CURENTUL.

Potrivit locotenent-colonelului Serghei Chilivnic, şeful Serviciului Geniu din cadrul Comandamentului Forţelor Terestre, în perioada respectivă, geniştii au efectuat şase ieşiri pentru executarea misiunilor de luptă. În cadrul acestora ei au cercetat şi distrus grenade și mine de la aruncător, toate din timpul celui de-al doilea război mondial.

Cele mai recente obiecte explozive găsite au fost trei bombe de la aruncător, calibru 82 mm, și o grenadă de mână F-1, depistate în timpul lucrărilor agricole din satul Agronomovca, raionul Ungheni și satul Plop-Știubei, raionul Căușeni. Acestea au fost dezamorsate şi distruse de geniștii din cadrul Batalionul de Geniu „Codru”.

Reieşind din faptul că majoritatea obiectelor explozive sunt depistate de localnici în timpul lucrărilor agricole, Serviciul Geniu al Armatei Naţionale informează că este interzisă atingerea muniţiilor cu mâna sau cu alte obiecte, lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă, transportul şi introducerea muniţiilor în diferite încăperi sau locuinţe. În asemenea situaţii se vor anunţa imediat autorităţile locale care vor solicita deplasarea grupelor de deminare în zonele respective.

În anul curent, geniştii Armatei Naţionale au efectuat 16 ieșiri în diferite localităţi ale ţării, unde au distrus 28 obiecte explozive.

genisti

genisti

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților