Magistrala de gaze Ungheni-Chișinău va fi finalizată până la 1 august 2020. Despre aceasta a anunțat directorul general al Transgaz, Ion Sterian, în cadrul întrevederii de ieri cu ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean, transmite CURENTUL.
Părțile au discutat despre procesul de implementare a proiectului gazoductului Ungheni-Chișinău, lucrările ce urmează a fi efectuate pentru finalizarea investițiilor atât pe partea Republicii Moldova, cât și a României.
Potrivit lui Ion Sterian, de la începutul anului 2019 și până în prezent, au fost desfășurate lucrări pe toate cele șapte loturi aferente construcției, conducta liniară fiind deja construită în proporție de circa 90%. În proces de finalizare se află stațiile de reglare și măsurare. În perioada ce urmează vor fi modernizate două stații de comprimare și reglare în localitățile Siliștea și Onești, aflate pe partea română și instalate două stații de măsurare și reglare a presiunii gazelor la Ghidighici și Tohatin.
Sergiu Railean a apreciat mersul lucrărilor la gazoduct, subliniind importanța acestui proiect strategic pentru asigurarea securității energetice naționale.
„Lansarea acestui proiect strategic este așteptată de Republica Moldova. Este important să reușim finalizarea construcției gazoductului în termenii propuși, în pofida tuturor provocărilor pe care le întâmpinăm pe parcurs. Vă asigur că vom veni cu tot suportul necesar pentru dezvoltarea unor noi proiecte în domeniul de distribuție a gazelor”, a spus Sergiu Railean.
„Până la 1 august 2020 suntem gata să dăm în exploatare conducta Ungheni-Chișinău. La această etapă, prin gazoduct vor putea fi livrate 1,5 mln m3 de gaze pe zi, iar către 1 decembrie vom putea asigura transportarea a 2-3 mln m3 de gaze pe zi. După instalarea stației de comprimare și reglare de la Gherăești, către 1 ianuarie 2021 vom putea transporta în Republica Moldova 4 mln m3 de gaze pe zi”, a spus directorul Transgaz.
De asemenea, partea română a declarat intenția de a contribui la dezvoltarea sistemului național de distribuție a gazelor, inclusiv prin construcția unei stații de comprimare a gazelor în Republica Moldova.
Cristina Pendea