În debutul ședinței de Guvern, Premierul Natalia Gavrilița a anunțat că toți consumatorii casnici vor beneficia de compensații la consumul gazelor naturale, transmite CURENTUL.
Natalia Gavrilița a spus că, compensarea se va face treptat.
„Avem o anumită sumă de bani pe care putem să o compensăm. Am analizat săptămâna trecută diferite scenarii și am ajuns la o decizie finală care va fi aprobată.
Extinderea costului pe perioada rece a anului va însemna 523 mln. lei de la buget, compensarea creșterii de tarif la gaze – 770 mln. lei, compensarea de tarif la agent – 340 mln. lei, în total anunțăm un pachet de compensare pentru 5 luni estimat la 1,6 miliarde de lei – cheltuieli care se adaugă la sumele deja acordate de Guvern pentru susținerea oamenilor.
Familiile nevoiașe vor beneficia de o creștere a indemnizației de la 500 la 700 lei pe lună și vom crește eligibilitatea ca să se califice circa 300 mii familii. Compensația la creșterea tarifară la gaze și căldură vor beneficia toți consumatorii casnici. Compensația va fi graduală.
Vom compensa gradual pentru prima gigacalorie cu 2/3 din creșterea costurilor cu 450 lei pe lună, iar consumatorii de gaz compensația în 2 trepte – la 50 metri cubi – 4,3 lei din tarif, de la 50 la 150 metri cubi de 3,2 lei.
Primii 50 metri cubi vor costa 6,8 lei, iar la 100 metri cubi 7,9 lei”, spus Natalia Gavrilița.
Cristina Parfeni