[ X ]
Gavrilița: Guvernul lucrează acum la elaborarea unui șir de acțiuni pentru susținerea economiei, menținerea locurilor de muncă și protecția socială a cetățenilor
2 Septembrie

Premierul Natalia Gavrilița a avut astăzi o întrevedere cu liderii grupurilor de lucru a Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, în cadrul căreia au fost discutate mai multe proiecte de inițiativă pentru eliminarea constrângerilor în activitatea antreprenorială și susținerea întreprinderilor în perioada pandemică. Potrivit premierului, Guvernul va susține inițiativele cu impact, care să acorde suport mediului economic și societății în general, transmite CURENTUL.

„Guvernul lucrează acum la elaborarea unui șir de acțiuni pentru susținerea economiei, menținerea locurilor de muncă și protecția socială a cetățenilor. Vom veni cu inițiative pentru subvenționarea timpului redus de muncă pentru salariați și creșterea accesului la capital de lucru pentru companii. La fel, sunt necesare soluții pentru transportul public și interurban, acolo fiind cele mai mari focare de infectare. Împreună cu dvs., vom analiza cele mai afectate domenii și vom veni cu acțiuni cât mai targetate pe sectoare și propuneri de politici care ar ajuta aceste sectoare să rămână competitive”, a declarat Natalia Gavrilița.

Șefii celor 7 grupuri de lucru au prezentat propuneri pe domeniile lor de competență. Astfel, s-a vorbit despre modificări legislative ce țin de digitalizarea economiei, armonizarea legislației naționale la cea europeană privind datele cu caracter personal, îmbunătățirea cadrului legal în domeniul concurenței. Totodată, a fost propusă reconceptualizarea funcției organelor de control, cu accent pe prevenire și consultanța antreprenorilor în aplicarea prevederilor legislative. Inițiative economice au fost prezentate și în scopul facilitării comerțului transfrontalier, în conformitate cu Acordul DCFTA.

De asemenea, participanții au examinat mai multe opțiuni privind promovarea inovației tehnologice în diverse sectoare ale economiei, precum asigurarea în format electronic a unui set minim de documente fără necesitatea prezentării fizice la ridicarea actului. În acest context, s-a convenit organizarea unei ședințe de lucru cu autoritățile implicate pentru coordonarea acțiunilor necesare.

„Suntem dispuși să oferim ajutor din partea statului, să venim cu politici curajoase prin care să stimulăm cererea pe piață, activitatea economică și să ajutăm populația vulnerabilă. Trebuie să moderăm valul pandemic din această toamnă și să reducem impactul acestuia asupra familiilor și agenților economici. Într-o săptămână rog să venim cu acțiuni concrete, sistematizate pe diverse domenii. Este important să ne bazăm pe analize bine gândite și să consolidăm capacitatea statului”, a conchis premierul Gavrilița.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților