[ X ]
(GALERIE FOTO) Un bloc nou sau o „gheretă” ? Ce construcție privată o să apară în fața Casei Naționalităților din inima capitalei?
11 Decembrie

După ce ani de zile terenul din fața Casei Naționalităților de pe strada Alexei Mateevici 109/1 a stat în păragină, în luna noiembrie aceasta a căpătat un nou aspect. Terenul a fost înconjurat cu un gard nou de metal, copacii au fost tăiați, iar deșeurile evacuate, informează CURENTUL.

Contactat de reporterul nostru, pretorul sectorului Buiucani, Vadim Brînzaniuc, a spus că din acest an terenul respectiv are un nou proprietar, iar pretura sectorului Buiucani a solicitat printr-o citație să fie făcută ordine și schimbat gardul.

„Pe acest teritoriu de ani de zile, încă din anii ’90 este săpată o groapă de fundație. Acest teren este o proprietate privată și a fost achiziționat de către un agent economic. Din câte cunosc, acesta intenționează să edifice o construcție, destinația căreia încă nu se cunoaște, dar la moment nu pot fi întreprinse nici un tip de lucrări, deoarece agentul economic nu are acte permisive. Dacă ne referim la lucrările care au fost efectuate până acum, tot ce s-a făcut ține doar de salubrizarea terenului, schimbarea gardului și curățirea zonei”, a spus Vadim Brînzaniuc.

Mihaela Grosu

Inapoi la arhiva noutaților