[ X ]
(GALERIE FOTO) Pompierii și salvatorii au lansat „Caravana de Crăciun”
25 Decembrie

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI a dat start Caravanei Salvatorilor și Pompierilor, transmite CURENTUL.

O coloană din 22 de autospeciale de intervenție a pompierilor dar și autovehicule de tracțiune sporită a Clubului Sportiv de Automobilism Terra Valahia au pornit din sectorul Buiucani al capitalei și s-au instalat în Piața Marii Adunări Naționale. Aici zeci de copii cu părinți au întâmpinat pompierii dar și reprezentanții Clubului Terra Valahia.

În Piața Marii Adunări Naționale oamenii au avut parte de un spectacol feeric, întrucât mașinile au fost decorate cu luminițe, iar unele din ele au avut pe cisterne și capotă figuri în formă de reni și sanie cu moș crăciun. Micuții ajunși la sărbătoare au participat în concursuri și victoriene, iar cei mai ingenioși au avut parte de surprize.

Tot de surprize au avut parte și copii care s-au apropiat de autospecialele de intervenție, de unde pompierii au împărțit daruri. După ce mașinele au fost admirate, acestea au format o paradă a tehnicii și au pornit la drum. Mai târziu Caravana Salvatorilor și Pompierilor a ajuns la copii din Institutul Oncologic din mun. Chișinău unde Șeful IGSU Mihail Harabagiu în comun cu antreprenorul Sergiu Tafratov și membrii Clubului Sportiv de Automobiliști Terra Valahia au împărțit daruri copiilor din secțiile spitalului, dar și s-au bucurat de colinde interpretate de micii pacienți.

Astăzi, Caravana Salvatorilor și Pompierilor urmează să ajungă în raioanele Anenii Noi, Căușeni, Strășeni și Nisporeni unde angajații IGSU vor veni cu mesaje de prevenire a situațiilor de risc în contextul Campaniei Naționale „O casă protejată, o viață salvată”, iar zeci de familii vor beneficia de detectoare de fum, care vor preveni intoxicațiile cu monoxid de carbon.

Potrivit IGSU, Caravana Salvatorilor și Pompierilor este la a treia ediție și are drept scop sensibilizarea cetățenilor la capitolul prevenirea riscurilor, dar și crearea unei atmosfere de sărbătoare.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților