[ X ]
(GALERIE FOTO) Inna Popenco, la deschiderea celui de-al cincilea magazin social la Orhei
20 Octombrie

Cel de-al cincilea magazin social a fost inaugurat astăzi în orașul Orhei, astfel pensionarii din sectorul Nordic nu vor mai fi nevoiți să facă drum lung până la magazinele sociale situate în cartierele vecine, pentru a-și cumpăra pâine la doar doi lei sau alte produse la prețuri accesibile, informează CURENTUL.

Potrivit unui comunicat de presă, la evenimentul de inaugurare au participat locuitori ai orașului, reprezentanții autorităților locale, dar și candidatul desemnat de către orheieni la funcția de șef de stat, Inna Popenco.

După ce, împreună cu oficialii din Orhei, a tăiat panglica, candidatul la prezidențiale a declarat că este bucuroasă că vârstnicilor din localitatea sa le sunt create toate condițiile pentru o bătrânețe decentă.

Bătrânii veniți la inaugurare au făcut primele cumpărături în magazinul proaspăt deschis. Aceștia au spus că sunt încântați că nu vor mai fi nevoiți să piardă timp pe drum spre magazinele sociale din cartierele vecine pentru a-și cumpăra o pâine sau alte produse necesare. Deși a lipsit de la eveniment, ei i-au adresat mulțumiri primarului orașului, Ilan Șor, la inițiativa cui a fost lansat acest proiect în Orhei, proiect care și-a demonstrat eficiența.

De asemenea, ei au încurajat candidatul la prezidențiale, Inna Popenco, să asigure deschiderea magazinelor sociale în toată țara, astfel încât toate persoanele vârstnice să aibă acces la produse ieftine.

La rândul său, Popenco le-a spus că această inițiativă este inclusă în programul său electoral și că a început să fie realizată deja. Până la sfârșitul acestei luni, încă trei alte magazine sociale vor fi inaugurate: la Chișinău, Ceadîr-Lunga și în satul Ivancea, raionul Orhei.

Inna Popenco a spus că, la fel ca și președintele partidului care o susține la prezidențiale, Ilan Șor, ea consideră că bătrânii trebuie ajutați în primul rând, pentru că ei sunt cei care au construit țara, iar acum sunt nevoiți să supraviețuiască și să facă față greutăților primind o pensie mizerabilă.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților