[ X ]
(GALERIE FOTO) Cum arată „Chișinău Arena”? Premierul a făcut o inspecție
7 Decembrie

Premierul Ion Chicu a mers într-o vizită de inspecție la „Chișinău Arena”, transmite CURENTUL.

Inspectând obiectul, șeful Executivului a apreciat înalt evoluția rapidă și calitatea înaltă a lucrărilor de construcție a complexului, care urmează a fi dat în exploatare la sfârșitul lunii aprilie 2020.

„Acest obiect are o valoare enormă pentru dezvoltarea sportului, dar și a multor activități culturale în Republica Moldova. Este un exemplu de calitate în organizarea și realizarea lucrărilor. În mai puțin de un an, companiile implicate au reușit, pe teren gol, să dezvolte un complex sportiv care este finalizat în proporție de 98%”, a menționat Ion Chicu.

În prezent, se fac pregătiri pentru testarea infrastructurii și echipamentelor care asigură funcționalitatea complexului sportiv. A fost discutat și subiectul construcției unui drum de ocolire, care urmează a fi executat până la sfârșitul lunii aprilie 2020.

„O dată cu deschiderea acestui complex, sportivii vor avea ocazia să se antreneze acasă și să-și mențină pregătirea la un nivel înalt. Este foarte important că orășelul sportiv dispune de toată infrastructura și satisface toate necesitățile de pregătire a sportivilor, inclusiv a olimpici”, a mai adăugat premierul.

„Arena Chişinău” este ridicată pe o suprafaţă de 10 hectare. Complexul sportiv va dispune de o arenă polivalentă, sală mică pentru competiții, club de tenis, bazin olimpic, Aqua Park, o piscină deschisă pe timp de vară – care iarna se va transforma în patinoar, dar şi de o parcare modernă.

Lucrările de construcţie sunt efectuate de o companie din Turcia, în baza parteneriatului public-privat. Complexul multifuncţional va avea o capacitate de cinci mii de locuri.

Cristina Pendea

Inapoi la arhiva noutaților