[ X ]
Furtunuri antiincendiare fără acte depistate într-o semiremorcă a unui microbuz
1 Iunie

Polițiștii de frontieră din Direcția regională EST au depistat un lot de bunuri fără acte de proveniență, pentru care există bănuială rezonabilă că a fost introdus ilegal în Republica Moldova. Cazul a fost consemnat la sfârșitul săptămânii trecute, în zona de competență a Sectorului Poliției de Frontieră Olănești, transmite CURENTUL.

Aflați în misiune de serviciu, un echipaj mobil al Direcției în apropierea localității Olănești, raionul Ștefan Vodă, a oprit în trafic un microbuz de model Mercedes cu semiremorcă – Schmitz. La volanul mijlocului de transport a fost identificat un locuitor al satului Cunicea, raionul Florești, în vârstă de 34 de ani.

Ca urmare a verificărilor de rigoare, cu acordul și în prezența proprietarului, în lăzile laterale pentru bagajul tehnic al semiremorcii au fost depistate o motopompă și 25 de furtunuri antiincendiare, cu lungimea de 20 metri și diametrul 50 mm fiecare. Pentru bunurile depistate, proprietarul nu a putut prezenta documente ce ar confirma originea și proveniența, însă din declarațiile sale și verificările suplimentare s-a aflat că marfa ar fi fost transportată din Federația Rusă și, ulterior introdusă în Republica Moldova, prin eludarea controlului vamal.

În cazul dat, conducătorul auto se bănuiește de comiterea contravenției prevăzute de art.287 al.10 Cod Contravențional și riscă o amendă de până la 4500 lei, cu confiscarea mărfii. Conform procedurilor legale, materialele de constatare acumulate au fost remise Biroului Vamal Centru.

Cristina Pendea

a6 a4 a2

Inapoi la arhiva noutaților