[ X ]
[ X ]
[ X ]
Funcționari din cadrul administraţiei publice locale au fost instruiţi în domeniul diasporă, migrație și dezvoltare
25 Ianuarie

Peste o sută de funcționari ai administrațiilor publice locale de nivel 1 și 2, din raioanele de nord, centru și sud a Republicii Moldova, au participat la seminare regionale de instruire privind implementarea mecanismului de coordonare a politicii de stat în domeniul  diaspora, migrație și dezvoltare (DMD), transmite CURENTUL.

Funcționarii responsabili de domeniul DMD au fost familiarizaţi cu tipologiile migrației, crearea bazei de date ale cetățenilor plecați peste hotare, implicarea lor în strategiile de dezvoltare și necesitatea consultărilor oferite persoanelor revenite în țară.

Instruirile au fost organizate în perioada 10 – 24 ianuarie curent, raioanele Râșcani, Hâncești, Căușeni, dar și în capitală şi urmează a fi desfăşurate și pe teritoriul UTA Găgăuzia. În total au fost instruiți 102 funcționari publici.

Seminarele organizate de Biroul relații cu diaspora din cadrul Cancelariei de Stat, în parteneriat cu Organizația Internațională pentru Migrație, Misiunea în Moldova și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, au avut drept scop implementarea la nivel local în întreaga țară a politicilor în domeniul diaspora, migrație și dezvoltare.

Evenimentul face parte din cadrul Programului global comun „Integrarea migrației în strategiile naționale de dezvoltare”, finanțat de către Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.

Cristina Parfeni

Inapoi la arhiva noutaților