[ X ]
Fruntaș PLDM: Ne așteptăm la o campanie plină de atacuri, denigrări și manipulări
13 August

„Suntem în pragul unui nou ciclu electoral, în mod normal, acest proces ar trebui să fie o competiție de idei și proiecte pentru viitorul țării noastre. Dar, din păcate, ne așteptăm la o campanie plină de atacuri, denigrări și manipulări, orchestrate de cei care nu pot oferi un viitor real pentru cetățenii Moldovei” – a constatat Sergiu Burlacu, vicepreședintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), informează CURENTUL.

În opinia sa, întregul aparat administrativ va fi pus în slujba murdăririi adversarilor, în timp ce ei încearcă să-și ascundă neputința și eșecurile.

„Poporul nostru este obosit. Oamenii au nevoie de speranță, de încredere în ziua de mâine și de unitate. În 2020 și 2021, moldovenii au votat masiv, dorind o schimbare, dar au fost trădați.

Astăzi, mai mult ca oricând, este nevoie de o trezire a conștiinței naționale. Trebuie să ne reamintim de valorile pe care le-am moștenit de la înaintașii noștri, să ne amintim că “Unde-i unul nu-i putere, unde-s doi puterea crește” și să ne regăsim unitatea. În fața minciunii și a dezbinării, răspunsul nostru trebuie să fie clar și ferm”, a subliniat el.

Sergiu Burlacu a spus că, alegerile care vin nu sunt doar despre cine va fi președintele Republicii Moldova, ci despre ce fel de țară dorim să lăsăm copiilor noștri. „Dacă vom permite ca ura și vrajba să ne dicteze viitorul, atunci nu vom culege decât roadele amare ale dezbinării.

Este timpul să ne amintim că puterea noastră stă în unitate și că doar împreună putem construi un viitor mai bun pentru Republica Moldova.

Fiți atenți, fiți critici și, mai presus de toate, fiți uniți. Să nu lăsăm pe nimeni să ne dezbine, să nu lăsăm pe nimeni să ne fure speranța!”, a spus vicepreședintele PLDM.

Inapoi la arhiva noutaților