Agenţia pentru Recuperarea Bunurilor Infracţionale (ARBI) a aplicat sechestru, săptămâna trecută, pe bunuri în valoare de circa aproximativ 4 milioane de lei în baza delegaţiilor procurorilor şi a Direcţiei generale urmărire penală a CNA, transmite CURENTUL.
Din suma totală a sechestrelor, 2,4 milioane se referă la frauda bancară. Printre bunurile indisponibilizate sunt terenuri agricole, încăperi locative şi nelocative, precum şi mijloace de transport.
17 activităţi au fost desfăşurate de către Direcţia educaţie anticorupţie a CNA, majoritatea din ele fiind în domeniul prevenirii corupţiei la eliberarea permiselor de conducere. Instruiri similare vor avea loc şi la Bălţi, la solicitarea primăriei municipiului. Săptămâna curentă, ofiţerii CNA vor organiza o nouă zi anticorupţie la Nisporeni, unde se vor întâlni cu autorităţile publice locale, dar şi cu cetăţenii.
Direcţia analitică a efectuat 11 analize operaţionale pe cauze penale, alte 39 fiind în curs de elaborare.
Direcţia legislaţie a întocmit expertiza anticorupţie pe marginea a 20 de proiecte de legi şi a elaborat 12 avize.
Au fost înregistrate 1313 materiale în cancelaria Centrului, dintre care 38 sunt petiţii.
La linia naţională anticorupţie au fost recepţionate 47 de apeluri, 2 din ele fiind de competenţa CNA.
Au fost eliberate 109 caziere de integritate.
Două persoane, arestate în dosarele CNA, sunt plasate în penitenciare, iar una se află în arest la domiciliu.
Cristina Parfeni