Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova (MAI) a desfășurat o conferință de presă, în cadrul căreia a fost anunțată recepționarea loturilor de asistență umanitară oferite de Franța și Olanda, prin Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene (UE), transmite CURENTUL.
La eveniment au participat Ana Revenco, ministrul Afacerilor Interne, E.S. Jānis Mažeiks, ambasador, șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, E.S. Graham Paul, ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Franței, și Floris van Eijk, șeful Oficiului Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos la Chișinău.
În debutul conferinței, Ana Revenco a vorbit despre lotul de ajutor umanitar recepționat.
„Prin Mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene, ieri seara a ajuns ajutor umanitar din partea Franței, în valoare de peste 420 mii de euro, și prin același mecanism au ajuns încă trei camioane de ajutor umanitar din partea Regatului Țărilor de Jos, în valoare de peste 530 mii euro. Aceste loturi cuprind bunuri care ne vor permite să creăm spații de acomodare temporare cu un confort minim necesar pentru a caza miile de familii care continuă să vină în Republica Moldova.
Zilele trecute am fost la punctele de trecere a frontierei Palanca și Tudora. Am văzut sute și mii de cetățeni ucraineni. Am văzut multă recunoștință, multe cuvinte de mulțumire, pe care le transmit și partenerilor europeni”, a declarat ministrul de Interne.
De asemenea, șeful Delegației UE, Jānis Mažeiks a menționat că evenimentul acesta este menit să ne reamintească trei lucruri.
„Primul ține de faptul că vrem să aducem un omagiu Republicii Moldova pentru modul remarcabil în care au răspuns la această criză imensă. Nu am altceva decât cuvinte de laudă și apreciere pentru Guvernul țării, pentru cetățenii moldoveni, pentru ONG-urile, care și-au unit eforturile ca să răspundă la aceste nevoi și să găzduiască cetățenii nevoiți să fugă de război. Al doilea motiv, pentru care suntem aici, este ca să accentuăm solidaritatea pe care o avem cu Republica Moldova. Iar al treilea aspect, pe care îl reamintim, este că Europa mereu acționează împreună și acționează rapid. Începând cu 24 februarie, autoritățile Republicii Moldova și autoritățile europene imediat și-au unit forțele pentru a răspunde la nevoile refugiaților. Cooperarea dată a rezultat în această primă livrare de ajutor umanitar. Actualmente UE și opt state membre și-au unit eforturile pentru a răspunde solicitării autorităților Republicii Moldova. Acestea sunt: Franța, Austria, Grecia, Croația, Finlanda, Regatul Țărilor de Jos, Suedia, Danemarca. Totodată, a fost desemnată o echipă pentru protecție civilă care în continuare va oferi asistență și va acoperi nevoile care vor apărea”, a declarat oficialul.
La fel, în cadrul conferinței, Ambasadorul Paul Graham a vorbit despre ajutorul umanitar oferit de către Franța.
„În răspuns la solicitările autorităților Republicii Moldova și activarea mecanismului de protecție civilă, Franța este mândră că a putut să livreze 40 de tone de echipamente și alte bunuri pentru cetățenii care au plecat din Ucraina. Pentru a ajuta refugiații, noi am oferit 40 de corturi de dimensiuni mari, 500 de corturi încăpătoare pentru a câte cinci persoane, 1500 de paturi, 1500 de saci de dormit și 500 de mii de măști chirurgicale. Noi cunoaștem că nevoile sunt enorme, iar această livrare este doar începutul. Vor urma și alte livrări zilele viitoare, de exemplu – vor fi livrate 10 mii de seturi igienice. Franța deja a oferit 100 milioane de euro sub formă de ajutor umanitar”, a declarat el.
De asemenea, Floris van Eijk, șeful Oficiului Ambasadei Regatului Ţărilor de Jos la Chișinău, și-a exprimat solidaritatea față de oamenii din Ucraina, precum și cei din Republica Moldova.
„Chiar din prima zi al acestui război, Republica Moldova s-a arătat din latura cea mai bună. Modul în care au fost primiți refugiații vorbește despre cultura, dar și despre calitatea culturii țării. Ieri au sosit 6 camioane cu ajutor umanitar din Regatul Țărilor de Jos, în valoare de peste 500 mii de euro. În continuare vom oferi mai multă asistență”, a menționat Floris van Eijk.
Doina Buruiană