Fracțiunea Partidului Liberal (PL) în Consiliul Municipal Chișinău (CMC) va cere anularea rezultatelor alegerilor pentru Primăria Capitalei, transmite CURENTUL.
În cadrul unei conferințe de presă, după ședința serviciilor Primăriei, consilierul municipal, Dorin Chirtoacă, a declarat că vor depune sesizările necesare la organele competente.
„Ion Ceban a mituit alegătorii la Cruzești, oferind 1000 de euro bisericii din localitate, iar preotul a confirmat acest lucru”, a spus Dorin Chirtoacă.
De asemenea, el s-a referit și la urgența votării unor legi. „De urgență trebuie votate legi în Parlament pentru ca orașul să poată respira: ridicarea mașinilor parcate neregulamentar, o bandă specială pentru transportul public, Legea cu privire la maidanezi, trebuie de renunțat la nisip pe timp de iarnă în calitate de antiderapant, bugetul pentru 2020 trebuie aprobat”, mai spune Dorin Chirtoacă.
Totodată, liberalul s-a referit și la unele încălcări ce ar fi comise de Primarul General. „Reparația biroului primarului este înafara legii, el nu poate primi asemenea cadouri nici la serviciu, nici acasă. Costurile acestor reparații sunt la negru. O altă fraudă ține de monumentul ostașului sovietic de la AȘM. Primăria nu poartă responsabilitate pentru acesta, dar a fost renovat pentru Igor Dodon”, a spus Dorin Chirtoacă.
Cristina Parfeni