Șefa statului susține că Republica Moldova are prieteni adevărați, care ne sunt alături necondiționat: „Ieri, la București, am participat la o reuniune trilaterală cu Președintele României, Klaus Iohannis, și cu Cancelarul federal al Germaniei, Olaf Scholz. Datorită sprijinului României și Germaniei am reușit să trecem mai ușor peste greutățile iernii – am asigurat țara cu necesarul de electricitate și gaze și am putut oferi oamenilor compensații pentru plata facturilor”.
Președinta Maia Sandu subliniază că datorită ajutorului oferit de România și Germania reușim să investim mai mult în dezvoltarea satelor și orașelor noastre și să susținem întreprinderile mici și mijlocii. „România și Germania sunt printre cei mai mari investitori în țara noastră, contribuind la crearea de noi locuri de muncă și la dezvoltarea economică. La întâlnirea de ieri, ambele țări și-au reconfirmat sprijinul politic pentru Republica Moldova. Avem susținerea României și Germaniei în realizarea proiectului nostru de țară – aderarea la UE, dar și pentru depășirea provocărilor curente legate de războiul din Ucraina și de încercările de destabilizare lansate de Federația Rusă împotriva statului nostru”, a menționat Președinta.
Totodată, șefa statului este de părere că în aceste vremuri dificile, când valorile noastre sunt atacate și amenințate de regimuri autoritare, țările democratice trebuie să lucreze împreună și să se ajute reciproc. „Moldova va fi în continuare un apărător al libertății și demnității umane și un partener sigur în regiune. Împreună suntem mai puternici! Transparența, deschiderea și umanitatea vor învinge întotdeauna frica, neîncrederea și tirania, oferind oamenilor șansa de a trăi în libertate, pace și bunăstare”, a conchis Președinta Maia Sandu.