Președintele Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Zinaida Greceanîi, a vizitat expoziţia „Fabricat în Moldova”, care se desfășoară în aceste zile, pe teritoriul CIE „Moldexpo”, informează CURENTUL.
Zinaida Greceanîi a declarat că vine aici în fiecare an, dar ieri a avut un sentiment contradictoriu.
„Pe de o parte – am simţit mîndrie pentru producătorii noştri, iar pe de altă parte – tristeţe, deoarece, activînd pe propriul risc, ei nu beneficiază de rezultatul binemeritat al muncii lor din cauza acţiunilor negîndite ale autorităţilor. Consider că, în realitate Guvernul acordă foarte puţină atenţie producătorilor autohtoni. O astfel de impresie mi-a lăsat-o și expoziţia din acest an unde au fost prezenţi mai puţini producători, chiar şi de produse alimentare, decît în anul trecut. Este o dinamică negativă. Se simte necesitatea de a intensifica prezenţa producătorilor autohtoni la o astfel de expoziţie, iar statutul acesteia ar trebui să fie la un nivel mai înalt. Dar aceasta nu este lucrul cel mai important. Este important, că producătorii noştri participă la expoziţie. Însă ce va urma?”, a precizat ea.
Totodată, Zinaida Greceanîi a menționat că a discutat cu mai mulţi producători care susţin că nu au unde-şi exporta produsele.
„În acest sens, o prioritate a Guvernului nostru ar trebui să fie stimularea exporturilor, încheierea acordurilor de colaborare cu alte ţări, în beneficiul producătorului autohton, fără a pierde ceea ce am avut. În acest sens, apreciez înalt vizita Preşedintelui RM în Federaţia Rusă, unde s-a discutat în special despre relansarea relaţiilor comerciale dintre Moldova şi Rusia. Piaţa rusească este foarte importantă pentru noi. Acest lucru a devenit şi mai evident acum, cînd practic, am pierdut-o, semnînd Acordul de Liber Schimb Comercial cu UE. Însă pe piaţa europeană aşa şi n-am reuşit să ne afirmăm. Iată de ce vom sprijini toate iniţiativele Preşedintelui Moldovei privind colaborarea cu FR, precum şi cu alte ţări. Trebuie să facem comerţ cu toţi, şi să-l facem în condiţii avantajoase, în primul rînd, pentru noi”, a conchis Greceanîi.
Andriana Cheptine